Captura a avut loc în punctul de trecere a frontierei din Jimbolia. Polițiștii timișeni au oprit pentru control un autoturism Seat Toledo condus de un cetățean român. La prima vedere mașina era „curată”, însă din echipajul de control a făcut parte și Obena, un câine polițist.
Animalul a simțit însă că ceva nu este în regulă și, după ce a dat târcoale autoturismului, câinele a devenit agitat.
„În urma controlului fizic efectuat de către lucrătorii noştri împreună cu inspectorii vamali şi cu ajutorul câinelui Obena (specializat în detectarea tutunului), asupra autoturismului s-a descoperit ascunsă şi nedeclarată o cantitate de ţigări în capitonajul celor patru portiere, aripile interioare spate, bordul şi în rezervorul de combustibil a mijlocului de transport. In urma inventarierii produselor s-a stabilit ca este vorba despre 1380 pachete ţigări cu timbru Serbia, diferite mărci „Fast”, „LM” şi „Winston blue”, care au fost ridicate în vederea confiscării de către inspectorii vamali. Poliţiştii de frontieră au luat măsura întocmirii actelor premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar inspectorii vamali au aplicat o amendă contravenţională şoferului în valoare de 5.000 lei, precum şi indisponibilizarea autoturismului în cauză”, spune Mihaela Leș, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!