Astfel, vineri, de la ora 11 la ora 14, în faţa Instituţiei Prefectului Timiş va avea loc un miting, pentru care formaţiunea politică a obţinut aprobare de la Primăria Timișoara. Liberalii se aşteaptă la 400-600 de participanţi.
“Noi, mâine, între 11 şi 14, am solicitat şi am obţinut aprobare de la primărie pentru o manifestare în faţa prefecturii, în timpul desfăşurării votului moţiunii de cenzură să pichetăm prefectura. Estimăm că o să avem între 400 şi 600 de participanţi. Noi ne-am mobilizat să facem ca şi în alte organizaţii din ţară această manifestaţie”, spune Dan Popa, copreşedinte PNL Timiş.
Vineri se supune la vot moţiunea de cenzură, cu 183 de semnatari. Pentru a trece această moţiune ar mai fi nevoie de 92 de voturi.
“Suntem realişti, ştim că este greu de realizat, sperăm să obţinem peste 180 de voturi. În acest moment, după părerea noastră, în guvernare este un haos”, spune Dan Popa.
Este vorba de un miting politic la care este așteptat întregul comitet judeţean al PNL Timiş, au fost anunţaţi și primarii din judeţ, dar, potrivit organizatorilor, cei mai mulți participanți vor fi din organizaţia municipală Timişoara, dar şi din organizaţiile periurbane.
“Ne aşteptăm să vină şi timişoreni, neangajaţi politic – cei care doresc să protesteze împotriva actualei situaţii”, spune Dan Popa.
Moţiunea de cenzură depusă de PNL este intitulată “Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!”, document prin care se cere demiterea lui Victor Ponta – primul ministru al României. Mitingul programat vineri la Bucureşti, la Palatul Parlamentului, a fost anulat la intervenţia lui Mircea Ionescu Quintus, deoarece în acelaşi timp a fost aprobată şi o contramanifestaţie a PSD.
Citiți principiile noastre de moderare aici!