Manifestaţia va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 16.30, în Piaţa Victoriei din Timişoara. Iniţiatorii acţiunii strigă adunarea pentru „o Românie regală, o Constituţie monarhică” şi „declararea Parlamentului ca Adunare Constituantă”.
Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei îi invită pe toți românii, indiferent de convingerile lor politice, să vină cu steaguri monarhice, flori, mesaje şi portrete ale membrilor Familiei Regale la mitingul regal, care se va desfăşura concomitent în patru oraşe ale ţării: Timișoara, Cluj, Craiova și București. Va fi cel de-al doilea eveniment de acest gen organizat de asociaţie, după cel care a avut loc la finele anului trecut, în 10 noiembrie 2013.
A fost creat şi un eveniment pe Facebook, la manifestaţia de la Timişoara anunţându-şi participarea, până marţi după-amiază, aproape 100 de persoane.
Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei este o organizaţie neguvernamentală care prin acţiunile sale militează pentru revenirea la monarhia constituţională.
Sursa foto: ANRM
Citiți principiile noastre de moderare aici!