Concursul Național pentru elevi deficienți de auz, ediția a IX-a, are loc la Timișoara. 89 de elevi din 14 instituții de învățământ special din țară, alături de profesorii lor îndrumători, se află la Timișoara la cea de-a IX-a ediție a Olimpiadei înscrisă în Calendarul Concursurilor Naționale Școlare. Primele probe s-au desfășurat în 28 martie, la Limba și literatura română și Matematică, apoi au avut loc probele practice la Tehnologia informațiilor și comunicațiilor și Educație plastică, iar ultima zi, cea de 30 martie, este rezervată acordării de premii.
„Primul limbaj pe care l-am învățat, unii spun că este limba mamei, însă eu spun că primul grai pe care l-am învățat a fost graiul lui Dumnezeu. Pentru că sunt oameni care nu pot grăi, din punct de vedere anatomic, dar ei grăiesc cu Dumnezeu. Sunt mulți copii cu deficiențe de auz și de vorbire, care în viața lor vor grăi mai mult cu Dumnezeu, decât noi ceilalți, care avem toate facultățile fizice și biologice de grăire”, a spus Mitropolitul Banatului în fața acestor elevi.
La concursul organizat de Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan” din Timișoara alături de Inspectoratul Școlar Județean Timiș participă elevi din centrele speciale din țară, București, Iași, Cluj-Napoca, Craiova, Buzău, Sibiu, Vrancea, Vaslui și Timișoara, alături de profesorii lor însoțitori.
Citiți principiile noastre de moderare aici!