„Hristos sfințește istoria și timpul, dar îl sfințește și pe om”, spune ÎPS Ioan în mesajul său de Crăciun.
Mesajul ÎPS Ioan, mitropolitul Banatului:
† IOAN,
Din mila lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Timișoarei și
Mitropolit al Banatului
Iubitului nostru cler, cinului monahal
şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace
de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi,
părintească binecuvântare.
„Niciodată nu a vorbit un om
așa cum vorbește Acest Om.”
(Ioan 7, 46)
Iubiții mei fii duhovnicești,
După un an plin de încercări care au lăsat tristețe în inimile tuturor, iată, azi răsare Soarele dreptății peste neamul nostru. Praznicul Nașterii Domnului aduce pace și mângâiere în inimile greu încercate ale fraților noștri. Astăzi S-a născut Învățătorul cel Bun, Mântuitorul lumii. În niciuna din cărțile Vechiului Testament nu găsim ca vreunei persoane să-i fi spus cineva: „Bunule Învățător” (Luca 18, 18); pentru iudei doar Legea era bună. Bunătatea desăvârșită este unul din atributele lui Dumnezeu, Căruia ne închinăm noi, creștinii.
Cel Născut azi din Fecioara Maria, în Peștera din Betleem, este Bun ca Dumnezeu desăvârșit, dar absolut bun și ca Om desăvârșit. Hristos întreabă: „Cine dintre voi Mă vădește de păcat?” (Ioan 8, 46), după cum vedem consemnat de către Sfântul Ioan Evanghelistul.
Hristos este „Sfântul” Care, în mod tainic, prin nașterea Sa de la Duhul Sfânt (cf. Luca 1, 35), adică fără păcatul strămoșesc, iar mai târziu, prin viața Sa fără nicio umbră de păcat, va fi „Lumina lumii” (Ioan 8, 12), „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6). Hristos este Învățătorul desăvârșit al oamenilor şi aceasta o deducem din faptul că mulțimile Îl urmau și-L ascultau: „Și aduceau la El pe toți cei ce se aflau în suferințe (…) și El îi vindeca. Și mulțimi multe mergeau după El” (Matei 4, 24-25). Atunci, cu miile (cf. Ioan 6, 10), azi, Evanghelia lui Hristos luminează cărarea oricărui om ce se îndreaptă spre Poarta Cerului.
Învățătura lui Hristos se adresează și azi tuturor oamenilor, indiferent de condiția lor socială și, fiind plină de harul iubirii Sale, rămâne vie pentru toate timpurile. Învățătura lui Hristos nu poate fi separată de prezența Sa vie în Biserică, prin Duhul Sfânt. Hristos n-a venit în lume ca un teoretician, ci învățătura Sa era împlinită prin fapte, prin exemplul Său, prin Persoana Sa plină de iubire și bunătate.
Logosul a fost în lume de la începutul creației, atât prin rațiunea lucrurilor, cât și prin persoanele umane care, prin rațiunea lor, descoperă lucrarea lui Dumnezeu Cel viu în lume. În Vechiul Testament vedem o prezență mai clară a lucrării lui Dumnezeu în lumea căzută sub povara păcatului. Prin prooroci, Dumnezeu Își trimite mesajul Său, că timpul așteptării oamenilor de a fi izbăviți din robia păcatului și a morții se apropie de sfârșit, că va veni Mesia.
Vechiul Testament este timpul așteptării întru nădejdea venirii în lume a Mântuitorului. Și iată azi, prin acest Praznic Dumnezeiesc, intrăm în Noul Testament, în timpul „plinirii vremii” (Galateni 4, 4), venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos.
Hristos intră astăzi în istorie ca Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Hristos sfințește istoria și timpul, dar îl sfințește și pe om. Istoria și timpul nu mai mor, ci intră în plinătatea iubirii lui Dumnezeu. Istoria nu mai rămâne o știință a nefericirii oamenilor, iar timpul se integrează în veșnicie, astfel că mâine este astăzi.
Iubiți fii duhovnicești,
De ce a venit Hristos în această lume?! A venit să caute comoara lui Dumnezeu aici, pe pământ: omul. Omul, comoara lui Dumnezeu, prin păcat a fost furată și ascunsă de moarte în adânc. Însă Dumnezeu n-a îngăduit să-I fie furată comoara pentru veșnicie, ci L-a trimis pe Fiul Său în lume să o aducă în Casa Tatălui Ceresc.
Hristos spune: „Mă duc să vă gătesc loc (….). Ca să fiți și voi unde sunt Eu” (Ioan 14, 2-3).
Taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu n-a fost înțeleasă de neamul lui Israel, deși de multe veacuri acest popor a fost pregătit prin profeți. Cu adevărat mare este această taină: „Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă” (I Timotei 3, 16).
Fraților, cât de nemărginită este iubirea lui Dumnezeu! Iubirea s-a văzut la crearea lumii și a oamenilor, dar nemărginirea o vedem acum, când Își trimite Fiul în lume să o răscumpere. Omul căzuse în păcat, dar iată că Dumnezeu îi iubește și pe cei păcătoși. I-a iubit și înainte de venirea în lume a Fiului Său, dar și azi, după ce Hristos S-a înălțat la Cer.
Fraților, să nu cădeți în deznădejde că Iisus Hristos ne-a părăsit. El este şi acum la cârma Corabiei, a Bisericii, pe care o conduce spre limanul cel liniștit al Împărăției lui Dumnezeu. Hristos l-a iubit și pe tâlharul care era cu El pe Golgota. Și pe tine te iubește, dar arată măcar și tu pocăința tâlharului.
Drept-măritori creștini,
Prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, noi avem în față, de azi, Icoana Dumnezeirii, pe Hristos Domnul: „Acesta este chipul lui Dumnezeu Celui nevăzut, mai înainte născut decât toată făptura” (Coloseni 1, 15). Prin întrupare și dragostea arătată oamenilor am fost zidiţi în Hristos: „Pentru că a Lui făptură suntem, zidiți în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte ca să umblăm întru ele” (Efeseni 2, 10).
Iubiților, Mântuitorul vine azi la noi să înceapă în mod văzut lucrarea cea binecuvântată a răscumpărării noastre. Hristos vine aici, la noi, pe pământ, să ne înalțe și pe noi la Cer. Prin Întrupare, Hristos ia de la noi firea omenească și ne oferă firea Lui dumnezeiască, așa cum spune și Sfântul Atanasie cel Mare: „Dumnezeu S-a întrupat, pentru ca noi să ne îndumnezeim”.
Hristos Se face Fiu al Omului, ca pe om să-l facă fiu al lui Dumnezeu: „Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Iisus” (Galateni 3, 26). Hristos Se face Fiu al Omului, dar rămâne Fiul lui Dumnezeu, Unicul Fiu al lui Dumnezeu: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul–Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1, 18). Într-o singură Persoană, Hristos unește două naturi: natura dumnezeiască și natură omenească. Prin această tainică unire, Hristos ajunge să fie Dumnezeu adevărat și Om adevărat în același timp. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut frate cu noi. Prin lucrarea tainică a Sfântului Duh se săvârșește în sufletul nostru o naștere de Sus, o naștere la o nouă viață, duhovnicească. Despre această naștere de Sus grăiește Hristos cu Nicodim, când îi spune: „Trebuie să vă nașteți de Sus” (Ioan 3, 7). Taina acestei nașteri de Sus se face prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin Sfântul Botez. Dobândind acest har sfințitor, prin care se săvârșește nașterea cea duhovnicească, suntem și noi înfiați de Dumnezeu. Odată născuți de Sus, viața cea duhovnicească a harului trebuie să fie plăcută lui Dumnezeu, prin toate cele ce le facem noi aici, pe pământ. Purtăm în noi, în vase slabe de lut, această comoară prețioasă a harului, pe care l-au dobândit și sfinții, dar îl putem pierde prin săvârșirea de păcate grele. În ultimele Sale clipe pământești, Hristos le spune Apostolilor: „Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios” (Marcu 14, 38).
Doamne, nu îngădui să vină peste noi ispite pe care să nu le putem trece, ca nu cumva să se stingă flacăra cea vie a harului primit de noi în Taina Sfântului Botez!
Iubiții mei,
Să mărturisim cu toată credința noastră, cu toată inima noastră, că Cel Născut azi în Peștera din Betleem, Întrupat din Fecioara Maria, este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Nu vă lăsați înșelați de cei care vă propovăduiesc ura și dezbinarea dintre frați, de cei care nu grăiesc în numele lui Hristos.
Ați văzut că, de multe ori, istoria și-a greșit drumul. Hristos a venit să ne arate Calea prin care ajungem la Tatăl Ceresc: „Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14, 6).
Iubiți credincioși,
Azi, Dumnezeu Tatăl ne oferă ca dar pe Fiul Său, însă din ale Sale brațe nu va lipsi niciodată un dar pentru fiecare dintre noi. Niciodată nu-L vom vedea pe Dumnezeu cu mâinile goale, ele sunt pline de daruri, doar să ne învrednicim să le primim.
Azi, Dumnezeu ne trimite Pâinea vieții, Pâinea cea de Sus, Pâinea nemuririi noastre: „Eu sunt Pâinea vieții; cel ce vine la Mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6, 35).
Să facem în viața noastră astfel încât să conjugăm viitorul la timpul prezent, asumându-ne și prezentul și veșnicia. Ne agățăm de aripa firavă a timpului și nu ne suim pe aripa veșniciei. Timpul se frânge, însă veșnicia este dăinuire în iubirea lui Dumnezeu. Hristos vine azi să ne arate drumul către nemărginire.
Fosta mea zi de mâine va fi ieri.
Mă îndrept spre infinit, spre nemărginit și voi fi într-o zi vecin cu infinitul și mă voi odihni sub aripa infinitului. A îmbătrânit și infinitul așteptându-mă.
Timpul a dăltuit în infinit chipul nostru.
Timpul zugrăvește icoane de sfinți pe care le așază în templul infinitului.
Timpul mângâie și sărută icoanele din templul infinitului.
Timpul are și el vârstele lui.
Timpul a încărunțit de atâta curgere și se pregătește și el să se odihnească în veșnicie.
Așa cum timpul își caută odihna în veșnicie, tot așa iubirea este fecioara care Îl caută în această lume pe Mirele Hristos.
Iubiți frați, Fecioara Maria împreună cu Dreptul Iosif s-au retras într-o peșteră din Betleem și de aici începe drumul lacrimilor. Lacrimile Maicii Domnului vor cădea pe drumul pe care vor fugi în Egipt. Și azi, multe mame își spală copiii în lacrimi; mame izgonite din familiile lor. Să fim și noi alături, în aceste timpuri grele, de mamele care nu au unde să se adăpostească sau nu au cu ce să-și hrănească pruncii.
Iubiți frați și surori în Domnul,
Mulțumesc Bunului Dumnezeu că m-a învrednicit să ajung la frățiile voastre prin cuvântul ce cu dragoste vi l-am scris.
Vă urez din inimă ca Sfintele Sărbători: Nașterea Domnului, Anul Nou 2021 și Botezul Domnului să le aveți cu sănătate, liniște deplină, mulțumire sufletească, bună sporire în toate faptele mântuirii.
Fraților, mărturisiți-L tuturor pe Hristos Cel dăruit nouă de Dumnezeu Tatăl.
Să-i aducem cinstire și Fecioarei Maria care L-a legănat pe ale sale brațe pe Fiul lui Dumnezeu.
Hristos Se naște, măriți-L,
Hristos din ceruri, întâmpinați-L,
Hristos pe pământ, înălțați-vă,
Cântați Domnului tot pământul!
Rămâneți în iubirea Pruncului Iisus.
Doamne, Iisuse, și în țara mea se află o peșteră. Rogu-Te, vino să Te naști în ea!
Al vostru al tuturor,
de tot binele voitor și
rugător către Pruncul Iisus,
† Ioan
al Banatului
Dată în Reședința noastră Mitropolitană din Timișoara, la 25 Decembrie 2020.
Trimite articolul
XDoamne ajuta!
-
Cum te pot ajuta, draga Vio?
Anul nu a fost marcat de pandemie, ci de tirania unui guvern imbecil
Am și eu o poveste despre acest Ioan ca să se vadă ce om este…
Eram acolo când o mașină a oprit într-un sătuc din Banat unde la marginea drumului stăteau desculți și prost îmbrăcați 3 copii care mai primeau câte una-alta de la săteni pentru a avea ce mânca. Erau mai mulți frați, nu știu exact câți cred că 7.
Din mașină a coborât un bătrânel îmbrăcat în haine călugărești, cu barbă albă, care i-a cercetat pe micuți, întrebându-i unde stau. Fiind aproape de casa copiilor, acesta a mers să vadă condițiile în care stau și pentru că acestea nu erau proprii unui spațiu în care copiii să crească, a promis că le va face o casă nouă și că vor primi și un ajutor lunar de la biserică. S-a urcat în mașină și a plecat mai departe.
Am crezut că va uita repede ce a spus însă în scurt timp am văzut venirea materialelor de construcții iar la scurt timp casa nouă și spațioasă era gata. Au și un ajutor de hrană și hăinuțe.
Dacă tot am fost gură-cască, întrebând ulterior am aflat că moșul era nimeni altul decât mitropolitul. După mașină sau haine îmi părea sincer un pârlit și de aceea am avut îndoieli că va face ceva pentru familia asta. Nu îmi plac popii dar dacă pentru salvarea unor copii trebuie intervenția unora, merge și așa.
-
Cel putin ce ma deranjeaza pe mine este ca multe dintre aceste actiuni se fac cu presa invitata, sau cu un comunicat de presa ulterior. Ori, noi stim ce zice invatatura crestina. In plus, toti banii din spatele acestor ajutoare vin tot din buzunarul nostru, ba chiar reprezinta doar o foarte mica parte. Popii umbla in aur, in mercedesuri si predica in biserici si catedrale care costa cat zeci de spitale. Si nu mai spun de banii cersiti de la prostime si de neplata impozitelor. Asadar, ma infuriaza sa vad asemenea actiuni, cand stim cu totii ce e in spate.
-
“dintre aceste actiuni se fac cu presa invitata” – e foarte bine că se face așa! Scopul lor e să vadă și alții, să ia exemplu și să facă la fel.
Mai bine să fie presa invitată la astfel de evenimente, decât la moaștele sfântului iohanus de la Cotroceni sau la cuvântările lui Lucovid al XIX-lea.“Popii umbla in aur, in mercedesuri si predica in biserici si catedrale care costa cat zeci de spitale.”
Partea cu umblatul în aur e o aiureală pe care o tot repetă unii (în special tinerii frumoși și liberi). De aici se vede că nu prea au habar despre straiele preoțești. Să-mi arăți preoți care umblă în aur! Mai mult aur au țiganii care se întorc în Timișoara în august și îl etalează ostentativ pe la evenimentele ce le organizează. Dar aurul lor se pare că nu deranjează.
Mercedesurile respective sunt mașini de protocol și umblă cu ele doar la evenimente. De astfel de mercedesuri beneficiază și politicienii și președintele. Dar din nou, doar cele cu care se deplasează patriarhul ne deranjează.
La partea cu banii pentru spitale, ar trebui să mulțumești #guwerneruluimeu care a tăiat de la Sănătate și Educație și a dat la SRI și SIE (rectificarea din noiembrie 2019). În plus, cetățenii plătesc lunar taxe din salar la Sănătate. Ar trebui să mergi să-i iei la întrebări pe cei de la Ministerul Sănătății despre ce fac cu banii respectivi. Nu biserica răspunde de fondurile de la Sănătate.
-
Lasa palavrele USR-iste fiindca acest mitropolit chiar a facut multe pentru cei obiditi.
-
Bine punctat!
-
Si nu te poti iubi si respecta fara sa iti zica parintele?
Cam lungă prelegerea…ceva mai scurt și la subiect, nu aveți?
Doamne ajută!
-
Ba da…citeste interviul care parca e un roman fluviu al lui Bapzac, luat USRistului infractor Ruben Latcau. Vei constata cavarticolul asta e doar un biet comment. Imi e scarba de astia ca tin, aceasta noua specie de postaci useristi socialisti. Inca ati reusit sa prostiti o parte din timisoreni cu minciuna ca USR e partid de dreapta. In realitate sunteti niste bolsevici.
Hristos Se naște, măriți-L !!!
-
Lol!
Cata nebunie ii trebuie unui om sa incerce sa loveasca in ura si in dezbinare exact cu ura si razbunare? Daca ai alta religie, in care Cristos nu e prezent, sau daca esti ateu esti un nenorocit care uraste si dezbina? Va dati seama ce noapte ingrozitoare se afla in mintea si in spiritul acestui batran nebun? Cum poti, in cea mai importanta zi a crestinatatii, sa spui ca cei care nu vorbesc in numele lui Cristos sunt cei ce propovaduiesc ura si dezbinarea? Intelegem de aici ca Isus vorbea asa de cei de alte religii decat a lui, el fiind evreu, intelegem de aici ca, daca esti fara religie, musulman, budist, etc… esti un promotor al urii si al dezbinarii. Nu intelegem nimic din toate astea, norocul nostru. Intelegem insa ca sleahta asta de popi ortodocsi ar trebui sa nu mai fie luata in seama pentru ca sunt rai, vicleni, ticalosi si fara Dumnezeu. Papa de la Roma vorbeste de vaccin, ai nostrii vorbesc de craciun despre ura. Cam asta e diferenta intre imbecilii astia nenorociti si alti preoti care inteleg roulul lor in lume, cu sau fara Cristos. Noi avem Putna si Sucevita, ei au catedrala neamului!
-
Dacă ai nenorocul de a fi născut într-o religie fără Hristos, nu e nici o problemă. Dacă ești chemat de Dumnezeu la mântuire vei ajunge pe căi tainice să fii botezat în Biserica Lui Hristos și să fii mântuit.
Dacă ești ateu, treaba ta, asta este credința ta, poți să ți-o păstrezi dar nu vei fi mântuit pentru că nu există mântuire și nici rol al preoțimii sau bisericii lumești fără Hristos.
Dacă urăști, este problema ta căci ura nu îți face bine. Te poți îmbolnăvi. Dumnezeu te iubește și la fel și noi creștinii.
Cât despre mesajul Mitropolitului, acesta era adresat celor credincioși – scrie clar asta – ceilalți pot să sară peste articol cu grație. Când Prea Înaltul vorbește de cei ce aduc ură și dezbinare, noi cei ce suntem mădulare Vii ale Bisericii Dumnezeului Viu, știm foarte precis despre cine vorbește ca să apere turma de lupi.
Doamne ajută!-
Daca nu te-ar fi spalat astia cu detergent pe incrustatii nu ai mai vorbi despre legende drept adevaruri. Mesajul o fi fost pentru oile lui BOR dar e scris in online in tion care era laic ultima oara cand am verificat asa ca comentam ce vrem noi. Sau preahappy al tau nu da dreptul la parere? Ciudat este cum traiti voi in secolul informatiei si cunoasterii direct in evul mediu. Acu, ca aveti si partid, iti propun sa ne impuscati sau munca fortata pentru noi,astia fara dumnezeu si patrie, astia care suntem doar oameni.
-
E clar ca ai avut nenorocul sa te nasti intr-o religie fara Mine. Daca vrei, poti incerca Pastafarianismul pentru 30 de zile, fara niciun fel de obligatii. Daca nu-ti place, religia ta cel mai probabil te va primi inapoi pentru ca sigur au nevoie de adepti.
-