Doctorii s-au mobilizat imediat ce au aflat că mama și micuțul din burta ei sunt în pericol. Mama avea o complicație cardiovasculară care îi punea în pericol viața ei și a copilului. Este vorba despre o disecție de aortă care trebuia imediat operată pentru ca mama să fie salvată. Medicii s-au coalizat și au creat o echipă care a făcut posibil ca mama și fătul să fie salvați. Cel mic a fost născut la șapte luni și se află acum la Clinica Odobescu, iar mama este și ea bine.
Semnalul s-a dat de doctorii de la Deva, care au trimis-o pe gravida cu complicații cardiovasculare la Timișoara. O echipă de aproximativ 10 persoane de la Clinica Odobescu, condusă de doctorul Dorin Grigoraș, s-a deplasat la Institutul de Cardiologie pentru ca alături de medicii care operează pe inimă să salveze și mama și copilul. Au reușit acest lucru, în urma unei operații care a durat șase ore și a fost făcută în noaptea de vineri spre sâmbătă. Mama a fost operată la Institutul de Cardiologie de la Pădurea Verde. Acolo, doctorii obstetricieni de la Odobescu au efectuat operația de cezariană, au scos fătul, apoi doctorii de la Institutul de Cardiologie au operat-o pe mamă pentru a-i trata afecțiunea cardiovasculară.
Au fost acolo profesorul Dorin Grigoraș, doctor Laurențiu Pirtea, doctorul Daniela Chiriac, doctorul Mihaela Valcovici și mulți alți oameni în halate albe care au venit de acasă, cu mașinile personale, cu instrumentarul necesar, pentru a participa la această operație complicată.
„Este vorba despre o femeie tânără care a făcut o complicație cardiovasculară, o disecție de aortă, care este un accident acut. Domnul profesor Grigoraș a organizat echipa, a discutat cu medicii de la Cardiovasculară. Intervenția s-a făcut acolo, la Cardiovasculară, la Pădurea Verde. Am așteptat pacienta care a venit de la Deva, împreună cu chirurgii de la Institutul de Boli Cardiovasculare, și s-a intervenit. Dacă se intervenea prima dată pe cord, copilul nu avea nicio șansă. Printr-o echipă multidisciplinară s-a ajuns la concluzia că se poate interveni, se poate efectua operația de cezariană, și după aceea se poate opera mama pentru afecțiunea cardiovasculară”, a spus doctorul Daniela Chiriac, de la Clinica Odobescu a Spitalului Municipal Timișoara.
Practic, în cazul acestei afecțiuni, era foarte delicat de a decide între a salva viața mamei și a da o șansă copilului, care are 7 luni. Printr-o mobilizare extraordinară – pediatria, obstetricienii, medicii de la chirurgie cardiovasculară, doctorii din Timișoara au salvat și mama și copilul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!