8 martie cu o activitate inedită pentru doamne, dar și pentru domnii timișoreni. Sub sloganul „Viaţa ta contează, drogurile te afectează!”, marți, 8 martie, între orele 15.00-17.00, la Iulius Mall Timișoara (în zona Gelateriei Mezzo) va fi organizată o prezentare de modă și o sesiune de body painting. Articolele purtate pe scenă au rolul de a transmite mesaje împotriva consumului de stupefiante. Picturile pe corp, pe care elevii-artiști le vor face celor care trec prin complexul comercial, transmit mesaje împotriva violenței.
Din agenda evenimentului nu lipsesc nici programele artistice realizate de trupa de dans Reflex a Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara şi Ultimate Style Dance School Timişoara. De asemenea, cei prezenţi vor putea participa la o tombolă cu premii constând în produse cosmetice. Atât ținutele, cât şi sesiunea de body painting sunt realizate de elevi din liceele judeţului Timiş, sub îndrumarea voluntarilor Asociaţiei EU-România. Manifestarea este organizată de EU-România, în colaborare cu Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timiş.
M.M. Hojda
Citiți principiile noastre de moderare aici!