Timp de 14 zile, Timișoara, dar și localitățile Giroc, Moșnița, Ghiroda și Dumbrăvița, vor intra în carantină.
„Circulaţia şi staţionarea persoanelor în spaţiile publice, din interiorul zonei carantinate, sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.
Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura, precum și intervalul orar necesar desfășurării activității.
Totodată, în interiorul localităţilor, se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri”, se arată în decizia CJSU.
Declarația pe propria răspundere trebuie să fie completată cu numele și prenumele, data nașterii și domiciliul. Trebuie încercuit motivul deplasării și intervalul orar în care va fi făcută.
Fiecare declarație pe propria răspundere trebuie să fie semnată și datată.
Modelul declarației pe propria răspundere poate fi descărcat de AICI.
Articole pe aceeași temă:
UPDATE. E oficial: Timișoara intră în carantină, cu alte comune periurbane. E nevoie de declarație
Trimite articolul
XE ok daca o avem pe telefon ?
-
da…asta e tipul de informatii importante la care talambii de la ziare nu au timp de raspuns…la ei e cu frit si nica…
Cand incep evacuarea orasului ?
-
Poti sa dai tu startul si te evacuezi impreuna cu ceilalti cretini inconstienti!
-
Intreaba pe fritz si pe USR ca ei sunt principalii responsabili cu distrugerea orasului nostru!
-
Pandemia asta a scos la iveala cel mai abitir, PROSTIA en-gros ce dăinuie prin capul semenilor, chiar a celor apropiați, cand noi credeam/speram opusul…
Nu știu ce profesie ai matale(dacă ai vreuna), insa imaginează-ți o clipă ca un prieten vine și îți cere părerea de Profesion ist pe domeniul meseriei tale, apoi acționează exact opus, bașca te mai face si imbecil, idiot plus altele…
Exact ACELA ești TU ! Va propun data viitoare când va mai naște soția ori e bolnav copilul, sa nu mai căutați un medic, ci pe Șoșoacă, Ciolacu, Alin Nica, ori măcar un ospătar, un șofer, un florar, măcelar, prezentator tv de la A3! Apoi sa vedem unde ajungeți…
Oameni fara creier ce sunteti și lipsa de respect față de EXPERTIZA data de o meserie, (oricare ar fii ea)-
Informeaza te, ca nu doare. Altfel ti se adapteaza molarii pe rumegat nutret de la dsp si arafat. Mi ar fi mila de tine in mod normal.
-
Corect “ÁLERGIC LA PROSTI” dar nu te pune cu ei ca sunt multi,au resurse nelimitate de ura si prostie si astea combinate cu aroganta ii transforma in zombi viteji .Astia nu se trezesc in veci ca nu au cultura,nu au baza pt a discerne si atunci frica si necunoasterea ii face sa se refugieze in conspiratii de 2 bani,trebuie sa gaseasca si ei o explicatie la golul imens din capul si sufletul lor.
-
Ce EXPERTIZA? Nu vezi ca sunt asa de incompetenti ca dupa un an, ei tot surprinsi de Covid19 sunt ca in prima zi? Zici ca ieri au auzit prima data de Covid19. Se puteau face multe anul asta cu sectiile ATI si altele necesare, ca sa nu ne ia din nou “prin surprindere” Covid19, de catre expertii in EXPERTIZE. Carantina e solutia incompetentilor, nu a celor care gasesc solutii eficiente. Setea fudula de superioritate, facandu-i pe cei care nu gandesc ca tine prosti, PSD-isti si antenisti, denota ca si tu esti exact ca ei de prost, doar ca tu “pui botul” la televiziuni si partide diferite de ei. As pune pariu ca ai facut studii superioare doar ca sa ai motiv sa te crezi superior celorlati, frustratul de tine. La fel as pune pariu ca anul trecut cand Robu a initiat carantine si lockdown-uri nu erai asa de deschis pentru ele. Dar fiindca DoNimic le face, automat sunt fantastic de bune si eficiente. Cand vine vorba de EXPERTIZA, parerile sunt foarte impartite cand vine vorba de Covid19, sunt multi experti care nu sunt de acord cu izolarile aste extreme. Dar cine are timp sa asculte echilibrat? Toti sunt ba de o parte ba de alta a extremelor.
-
Da băga-ți-ai pula-n mă-ta moartă de gunoi vii tu si partidul de dreapta #rezist #procurorijigodii #judecatorisantajabili pnl-isti usr-isti pmp-isti udmr-isti votanți și susținătorii gunoaielor de dreapta să faceți ordine? Să mă sugeți de pulă toți
-
-
-
Sărumâna nenea. Vă aşteaptă Tibetul. Cu drag
-
-
Buna asta !!!
-
Cu cine sa inceapa ca sai trimita aacas…..ce zici.Propuneri….CS. HD. GJ DJ MH.B.IL.
-
Or să rămână doar moldovenii ca tine și va fi simbioza perfectă.
-
-
Se trece direct la exterminarea cu aruncătoarele de flăcări. Așa se pot bucura idioții: “mai bine incinerat /decât vaccinat!”
lol cei cu antichitatea asta de tiparit la imprimanta? avem toti acasa imprimante pt declaratii tampite ?
un pdf ceva care fi completat pe mobil? nimic?
Cu cine sa inceapa ca sai trimita aacas…..ce zici.Propuneri….CS. HD. GJ DJ MH.B.IL.
-
Ai uitat bihorul înteligentule! Ia ia te tu si cara te!
Pa, pa!-
anonimusului no name @bihorul?!L ai uitat?! Esti pe langa subiect, Bihorul si in special Oradea da clasa ingamfatilor banateni care de fapt sunt venituri din sudul si estul Romaniei. Asa ca marsh la tine pe tarla acolo poti tine lectii la vaci
-
-
korekt ghita.acasa cu cs,mh,gj,dj,hd si scade rata de infectare
-
Daca te-ai gandit la Ilfov cand ai scris IL esti pe …langa. Sau ai ceva cu ialomitenii? Mai cunosti si alte judete?
Decizie idioata luata de niste incompetenti! Ce au facut acesti incompetenti pentru a reduce raspandirea mizeriei asteia de virus chinezesc? Au spalat orasul? Au inchis intai scolile? Direct cu arestul la domicilu! Asta e raspundul lor! Coreea de Nord in varianta userista! Sper ca se vor gasi avocati care sa apere drepturile noastre civile si sa atace decizia acestor incompetenti. Cine se stie in pericol sta acasa sau a redus drja deplasarile la un minimum necesar. Pentru ce ne baga in arest la domicilu? Pentru ce? Tot vaccineaza cetatenii cu factor de risc de luni, chiar mai e nevoie sa ne bagati la arest? Cate paturi ATI a cumparat primaria in ultimele luni? Dar repede, repede s-au grabit sa spuna: suntem atat de incompetenti incat tot ce putem face e sa va bagam in arest la domiciliu!
Timisoara – oras martir 🙂 Ceausescu a fost taticul vostru pe langa ticalosii contemporani care isi bat joc de voi. La Bucuresti se iese in strada, la Timisoara va incuie in case. Guvernul criminal al tradatorilor neomarxisti v-a transformat in oi. Behaiti acum!!!
Declaratia pe propria raspundere in format docx se poate converti in format PDF si se poate completa si salva pe telefonul mobil pe Whatsapp de exemplu.Eu asa am facut pentru sotia mea.
-
modelul publicat de tion.ro e diferit de cel disponibil pe site-ul prefecturii ( http://www.prefecturatimis.ro/) …dragi jurnalisti, puteti confirma ca ati verificat versiunea corecta de declaratie? sau e doar o recomandare de-a voastra, urmand ca fiecare sa-si exersele abilitatile de negociere cu agentul care va verifica documentele ?? 🙂
Asta e. Experimenteaza la Timisoara dupa care in toata tara . De asta nu se fac teste multe de depistare covit ca sa nu intre in carantina si alte orase
Ce scriem.pe declarație daca mergem la o slujbă religioasă sau la H&M?
-
ce nu este clar, mergi la slujba pe balcon te poti ruga si acolo! Cat despre a merge sa-ti cumperi carpe de la H&vax treaba ta, cine e fraier sa decarteze bani pentru chinezisme confectionate pe vapor
-
Cata credinta, atata creier.
-
Emanat ca ‘UnuAltu’poarta Ciur in loc de cApu’ si combate pi tat natu’ ,linge blide pra nemnica la DONIMiC si NimeNica! Mai stergeti gura cam spurcata si incarcata cu racleta de rahatu,,de unde bre atat ura pentr’u asta creatura,nimeni altu’ iemanatu’…
Pai și gen mă plătește cineva pe mine daca stau acasă ? E 8 martie și-o luat lumea flori etc cum plm închideți voi așa ușor ..
Si daca trebuie sa merg la posta sa ridic un colet personal care a fost comandat ininte de carantinare…ce bifez incompetentilor?
-
Bifeaza mue werner, zic ei
Dementilor
Bă ce plm e mizeria asta?
-
Buna ziua
Rog cei care administrează acest site sa elimine absolvenții de Auto care nu pot purta un dialog decent.
Observ ca animalele de companie au drepturi mai mari decat oamenii. Ele pot circula noaptea fara probleme…
-
Noi sunt o specie mai aparte de animale. De asta nu avem noaptea voie afara
Fuie aramat!
-
o daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Daca stie cineva, va rog sa imi spuneti ce pun pe declaratie dacă merg la banca? Nu îmi dau seama din prostiile alea de variante ce pot alege.
-
si eu vreau sa stiu acelasi lucru. ma tenteaza sa completez rubrica cu asigurarea de bunuri
În tranzit nu stau plec afară