Astfel, compania Carpatair a anunțat schimbarea orarului şi că, pe parcursul verii, vor fi introduse zboruri şi în zilele de marţi, joi, sâmbătă şi duminică. Hub-ul Carpatair va opera în fiecare zi de marţi începând din 2 aprilie, joia – din 04 iunie, sâmbăta – din 31 martie şi duminica, începând cu 17 iulie. Aeronavele Carpatair vor veni la Timişoara de pe şapte aeroporturi din România, Republica Moldova, Ucraina şi vor decola spre zece destinaţii din Italia şi Germania.
Şi compania Wizzair a anunţat schimbarea orarului de operare. Astfel, zborurile Barcelona, Dortmund, Londra şi Roma vor avea plecări marţi, joi şi sâmbătă, zborurile spre Bergamo, Forli, Valencia şi Veneţia vor decola în fiecare miercuri şi duminică, iar spre Paris, Madrid şi Bergamo vor pleca de la Timişoara luni şi vineri.
Compania Tarom va efectua câte şase curse pe zi pe relaţia Timişoara-Bucureşti „Henri Coandă” şi retur.
În cazul companiilor Austrian Airlines şi Lufthansa, se păstrează aceleaşi zile de operare pentru cursele de Viena şi Munchen.
Pe perioada verii, începând cu luna mai, au fost anunţate şi mai multe curse chartere. Primul zbor va fi o cursă pe relaţia Timişoara-Antalya şi retur.
“În urma unor discuţii pe care le-am avut cu mai multe agenţii de turism am încercat să găsim şi alte destinaţii cu zbor de pe Timişoara. Veştile sunt bune. Din această vară s-ar putea relua zborurile charter spre Creta. Bodrum este o altă destinaţie care tinde să devină atractivă pentru operatorii de turism aşa încât nu este exclus ca în această vară să avem curse charter şi spre această staţiune din Turcia”, spune Cornel Sămărtinean, directorul Aeroportului din Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!