Femeia s-a prezentat la frontiera de la Cenad, fiind pasager într-un microbuz care mergea spre Italia, unde s-a legitimat cu o carte de identitate românească. Poliţiştii de frontieră au observat lipsa documentelor specifice actelor originale, iar în urma cercetărilor au stabilit că actul prezentat de aceasta este fals.
Femeia a fost identificată ca fiind Viorica H. în vârstă de 34 de ani din Republica Moldova. Acesta a intrat în România la începutul lunii ianuarie cu documente legale însă actele i-au fost furate la Iaşi. Buletinul fals cu care s-a prezentat la punctul de frontieră l-a obţinut contra sumei de 300 de euro de la o persoană necunoscută.
Poliţişti au întrerupt călătoria femeii, acesta fiind acum cercetată penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei, fals privind identitatea şi uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!