Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” marchează un moment istoric pentru medicina românească, și anume prima anestezie generală cu eter din țară, care a avut loc chiar în Timișoara.
Intervenția a fost efectuată de medicii Mathias Musil și Joseph Siehs, la doar 112 zile după premiera mondială a acestei proceduri în Boston, SUA. Pacientul, soldatul Nicolae Muntean, a fost supus unei amputații de coapsă, beneficiind de o tehnică revoluționară pentru acea vreme, care a deschis drumul spre dezvoltarea chirurgiei moderne în România.
„Acest eveniment a reprezentat un progres semnificativ în practica medicală, marcând începutul utilizării anesteziei pentru siguranța și confortul pacienților.
Introducerea anesteziei cu eter a deschis noi perspective pentru dezvoltarea chirurgiei și a demonstrat angajamentul medicilor față de inovație și îngrijirea optimă a pacienților.
Onorăm contribuțiile medicilor care au făcut posibil acest progres și reafirmăm angajamentul nostru față de îmbunătățirea continuă a actului medical”, transmit reprezentanții Spitalului Militar din Timișoara.
Trimite articolul
XAlte vremuri….