„Am reînceput să desenez după o pauză de aproape cinci ani, în timpul facultăţii lucrând doar digital, iar apoi am lucrat <<în sistem>> în domeniul designului grafic – ceea ce m-a robotizat oarecum, până când am hotărât să-mi urmez drumul. Această expoziţie este explozia mea de creativitate. Lucrările sunt inspirate din experienţele mele de zi cu zi, de sentimentele şi hotărârile mele”, spune Mona. “După multe căutări şi foarte puţine încercări mi-am dat seama că grafica, studiul, moda persistă în topul celor mai mari <<iubiri>> ale mele”, adaugă şi Ina.
Cele două artiste îi invită pe timişoreni marţi, 12 ianuarie, de la ora 19, la vernisajul expoziţiei „Mona & Ina in Wonderland”, în ceainăria librăriei Cărtureşti de pe str. Mercy, la o întâlnire aromată cu ceaiuri gustoase, pe fundalul unor muzici fercheşe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!