Robu susține că la podul Eroilor, deși nu se lucrează într-un ritm alert, totuși lucrările avansează, iar firma s-ar afla în termen cu lucrarea.
„La podul eroilor se lucrează, nu într-un timp alert. (…) Nu s-a mers în ritmul în care mi-aș fi dorit. La podul eroilor s-a lucrat cvasi continuu. Nu s-a lucrat cu foarte multă vigoare, dar s-a lucrat încontinuu”, a explicat Robu.
În ceea ce privește podul Dragalina/Ștefan cel Mare, acolo șantierul a fost sistat întrucât constructorul ar fi descoperit rețele de utilități care nu au fost cunoscute înaintea începerii lucrării, iar acum proiectantul trebuie să vină cu o modificare.
„La Dragalina s-a constatat că numărul de rețele de utilități prezente în subsol este mult peste ceea ce se știa. S-au schimbat soluții. Proiectantul trebuie să vină cu soluții. Și în acea perioadă cât se lucrează la modificarea de proiect, execuția e suspendată”, a mai spus Robu.
Primarul Timișoarei a mai afirmat că, la final, cele două poduri își vor dubla lățimea și face apel în continuare la răbdare din partea timișorenilor afectați de închiderea acestora.
Citiți principiile noastre de moderare aici!