Accidentul s-a petrecut vineri seară, în jurul orelor 22.30. Șoferul, un bărbat în vârstă de 77 de ani, circula pe banda I la volanul unui autoturism Volkswagen, pe Calea Dorobanților, dinspre strada Lalelelor înspre Piața Petru Maior. La un moment dat a trecut pe banda a doua fără să se asigure și i-a tăiat calea motociclistului în vârstă de 22 de ani care circula regulamentar în aceeași direcție de mers.
Autoturismul și motocicleta s-au ciocnit tânărul fiind aruncat la pământ. El a fost preluat de un echipaj de ambulanță și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii de la rutieră s-au deplasat la fața locului și au simțit că șoferul vinovat miroase a alcool. Ei l-au pus să sufle în etilotest, iar aparatul a indicat o valoare de 0,25 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat. Șoferul în vârstă de 77 de ani s-a ales acum cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă
Citiți principiile noastre de moderare aici!