Fete de 14 ani rămân acasă şi devin mamele fraţilor mai mici. Bunici, unchi sau mătuşi îndepărtate iau locul părinţilor plecaţi, sau câte un tată rămâne cu copiii acasă şi luptă cu frustrarea singurătăţii şi dificultatea de a fi cât doi.
Un studiu recent făcut de Fundaţia Soros în România arată că numărul elevilor aflaţi în astfel de situaţii a ajuns la 170.000. În judeţul Timiș este vorba despre aproape 5.500 de copii, spun datele Inspectoratului Şcolar. Şi mai spun că fenomenul e în creştere.
Judeţ bogat, duhuri sărace
Aceşti 170.000 de copii sunt viitorul nostru. Iar ceea ce îi caracterizează, spun psihologii, sunt teama, singurătatea, nesiguranţa, depresia.„Depărtarea de părinţi le creează multora tulburări de comportament, dificultăţi de adaptare la şcoală – note mici, afilierea la diverse grupuri sau bande -, risc crescut de abandon şcolar, de consum de droguri, dependenţa de Internet sau calculator”, spune purtătoarea de cuvânt a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului Timiş (DGASPDC), Smaranda Marcu. În evidenţele instituţiei se aflau, la finalul lunii iunie 2011, 1.455 de familii în care părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătate, dintre care 353 erau copii cu ambii părinţi plecaţi în străinătate, 891 de copii cu un singur părinte în străinătate şi 211 cu părinte unic susţinător al familiei monoparentale plecat în străinătate.
„Trebuie făcută o precizare importantă: raportarea o facem trimestrial, conform fişelor de monitorizare transmise de primăriile din judeţ. La finele trimestrului al doilea, doar 60 de primării ne-au trimis fişe de monitorizare. In plus, este posibil ca aceste 60 de primării să nu aibă o situaţie clară, deoarece cazurile sunt identificate practic de asistenţii sociali locali, de profesori, vecini şi sunt adeseori cazuri de copii aflaţi în situaţie de risc, unde se impune luarea unei măsuri de protecţie uneori. Sunt foarte multe cazuri de părinţi, unul sau ambii, care pleacă în străinătate, lasă copiii în grija rudelor, dar nu anunţă nicăieri că au plecat. Concret, numărul real al copiilor cu părinţi în străinătate nu este cunoscut de nicio autoritate sau organizaţie neguvernamentală şi e practic imposibil de aflat”, mai precizează Smaranda Marcu.
Cei mai mulţi copii aflaţi în această situaţie provin din mediul rural, iar pe grupe de vârstă, se pare că cei mai singuri sunt cei între 10 şi 13 ani.
„Avem în evidenţe opt copii sub un an provenind din familii cu un părinte sau ambii plecaţi la muncă în străinătate, 38 de copii cu vârste între 1 şi 2 ani, 205 micuţi între 3 şi 6 ani, 332 de copii între 7 şi 9 ani, alţi 495 de copii cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani şi 377 de adolescenţi cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani”, spun reprezentanţii Protecţiei Copilului.
Familiile care îşi lasă în urmă copiii au cam acelaşi numitor comun. Adeseori este vorba despre familii care se confruntă cu dificultăţi financiare, în care unul sau ambii părinţi şi-au pierdut locul de muncă şi care preferă să meargă şi să muncească în altă ţară. Cel mai adesea, părintele sau părinţii plecaţi au studii medii. Dar, dacă vrei să priveşti partea plină a paharului, Timişul are un atu: „Comparativ cu alte judeţe stăm bine, avem puţini copii în această situaţie. Probleme mari sunt în estul şi în nordul ţării, în alte judeţe sărace. Timişul e totuşi un judeţ bogat, fără mari probleme sociale, cu multe ONG-uri şi instituţii care încearcă să ajute cazurile sociale şi să prevină separarea copilului de familie”, spun specialiştii.
Orfelinatele s-au închis. Ne părăsim copiii acasă
Se spune că România a rezolvat problema orfelinatelor. Au fost închise. Azi, noua problemă a noastră e cea a copiilor abandonaţi. Ce diferenţă este între micuţii părăsiţi de mame în maternităţi şi cei lăsaţi acasă de părinţii plecaţi în străinătate? În ambele cazuri, fiecare spune că şi-a lăsat copilul pentru că „nu are bani” să-l crească. E drept că unii aleg să-şi părăsească micuţul definitiv, iar alţii pentru un timp mai scurt sau mai lung. Dar efectele asupra copiilor sunt aceleaşi.„Lipsa părinţilor e percepută de copii ca pe un gol pe care nu au cum să îl umple şi încercăm noi să îi ajutăm”, spune psiholog Cristian Badi, coordonatorul local al proiectului „Creştem împreună” al Organizaţiei Salvaţi Copiii Romania.
Pe lângă serviciile specializate oferite de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului, în Timiş funcţionează organizaţii neguvernamentale care se ocupă de problematica acestor copii. De departe, una dintre cel mai cunoscute este Organizaţia Salvaţi Copiii.
„Avem în evidenţele noastre 69 de copii din Timiş provenind din familii cu părinţi plecaţi în străinătate, copii care frecventează centrul nostru, dar lucrăm zilnic cu 25 de copii, pentru că doar atât ne permite spaţiul pe care îl avem la dispoziţie. Am ajuns la aceşti copii prin intermediul Şcolii nr. 19 din Timişoara, şcoala cu care lucrăm şi de unde avem mare parte din beneficiari, însă din martie anul acesta am lansat o informare în mai multe şcoli din oraş despre existenţa programului nostru, a Centrului de zi „Creştem împreună”, în urma căruia au început să vină mai mulţi copii”, spune Cristian Badi.
Centrul de zi „Creştem împreună” este deschis în cadrul Şcolii nr. 19, unde un psiholog, un învăţător şi zeci de voluntari lucrează cu copiii din familiile cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. 25 de copii vin zilnic la programul after-school, iar restul de până la 69 beneficiază de consiliere de grup sau individuală sau de activităţi recreative.
„Avem protocoale semnate cu diferite instituţii de cultură din oraş precum Filarmonica Banatul, Teatrul Naţional, Muzeul Banatului sau Muzeul de Artă, locaţii unde acestor copii li se permite accesul gratuit. Pentru noi şi pentru copii este un lucru extraordinar, deoarece acest gen de activităţi le umplu timpul. Sunt locuri unde copiii ar trebui să fie duşi de părinţii lor, dar , din păcate, ei nu au cum să facă asta”, spune Delia Bajireanu, director de programe la Salvaţi Copiii Timişoara.
Părinţii sunt liniştiţi dacă îşi ştiu copiii în grija altora
„Cu toate acestea, golul de care vă vorbeam nu se umple niciodată, pentru că îi auzi pe copii tot timpul zicând „şi când vine mama?”, „şi când vine tata?”. Cea mai mare problemă a acestor copii e lipsa mamei şi a tatălui. E foarte interesant să observi că, uneori, o dată pe lună, vine câte un părinte acasă sau trimite un pachet şi atunci vine copilul şi se bucură împreună cu noi că a venit mama sau tata”, spune psihologul Cristian Badi.Venirea temporară acasă a unui părinte înseamnă pentru specialiştii de la Salvaţi Copiii şi discuţii cu aceştia. Din păcate, pentru cei mai mulţi părinţi nu există argumente suficient de convingătoare care să-i readucă înapoi acasă, lângă copiii lor.
„Părinţii se arată foarte bucuroşi că micuţii lor vin la noi la programe. Ne mulţumesc pentru că avem grijă de copiii lor, dar niciodată nu apare în discursul lor expresia „o să venim acasa”. Ba, mai mult, se arată mulţumiţi că cineva are grijă de copii şi ei pot să lucreze în continuare liniştiţi acolo”, explică Cristian Badi.
Între cei care frecventează Centrul de zi se numără şi o adolescentă de 17 ani care are grijă de doi fraţi, unul de clasa a III-a şi unul de clasa a VII-a. Pe lângă ei, o fetiţă de 14 ani vine la centru cu sora ei de 9 ani. Tatăl lor este în Franţa de peste 10 ani şi vine rar acasă. „Mi-aş dori să nu fi plecat deloc. Probabil că nu a avut de ales. Aş vrea să vină înapoi, să-şi petreacă timpul cu noi”, spune P.P., fetiţa de 14 ani din Timişoara.
Din punctul de vedere al DGASPDC, situaţia este clară. „Cei mai mulţi copii dintre cei aflaţi în evidenţele noastre, adică 1.318, sunt în grija rudelor până la gradul IV, fără a se impune o măsură de protecţie. Pentru 137 de copii s-a impus luarea unei măsuri de protecţie, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre plasament la rude de până la gradul IV, la alte familii sau în centrul de plasament. Doar un singur copil se află în centrul de plasament, restul sunt la familii şi rude”, spune purtătoarea de cuvânt a instituţiei timişene.
Practic, de situaţia acestor copii se ocupă mai multe compartimente din cadrul Direcţiei: pentru cei care au nevoie de consiliere psihologică există Serviciul de Consiliere Familială, cei care devin victime ale abuzului sau neglijării ajung în grija specialiştilor de la Serviciul de Intervenţie în Regim de Urgenţă („Telefonul copilului”), iar de cei aflaţi în centre de plasament se ocupă Serviciul Rezidenţial.
Şi micuţii rămaşi la rude sunt monitorizaţi. „Copiii aflaţi în plasament la rude sau la alte familii sunt monitorizaţi de Serviciul Alternative de Tip Familial, iar cei care ajung la asistenţi maternali, de serviciul de profil. Ar trebui ca şi comunităţile locale să se implice mai mult în rezolvarea acestor probleme, prin crearea de servicii sociale care să ajute familia şi copilul aflat în dificultate, prin monitorizarea cazurilor de risc şi prin sesizarea DGASPC atunci când situaţia o impune, pentru acordare de sprijin suplimentar. În cazul copiilor aflaţi în situaţie de risc intervenim şi monitorizăm cazul, propunem plasamentul la familii sau rude sau chiar plasamentul în regim de urgenţă într-un centru de plasament. Mai mult, pentru toţi copiii care au nevoie – chiar şi cei fără părinţi în străinătate – oferim consiliere psihologică gratuită la sediul Direcţiei. Este mai dificil pentru cei din mediul rural unde ideal ar trebui ca şcoala sau primăria să angajeze un psiholog care să-i ajute pe copii să depăşească problemele. La nivelul comunităţilor locale, serviciile sociale trebuie să prevină separarea copilului de familie sau să ajute copilul ai căror părinţi au plecat prin înfiinţarea unor centre de zi, cantine sociale eventual, pentru cei săraci, servicii de consiliere psihologică, servicii de tip after school care să-i ajute cu temele şi care să le ofere acces la internet la şcoală, de exemplu, pentru a putea vorbi sau a se vedea cu părinţii on-line”, mai spun reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului.
Răzvrătirea sau tristeţea: două dintre alegerile copiilor părăsiţi
„Copiii nu-şi vor aminti de tine pentru lucrurile materiale pe care li le-ai dat, ci pentru faptul că i-ai iubit cu adevărat” (Robert L. Evans).În ciuda efectelor care au început să apară, a copiilor lăsaţi singuri acasă şi care aleg un deznodământ deseori tragic, fenomenul pare să crească, arată studiile. „Nu ştiu dacă aceste lucruri pot fi rezolvate, Pentru copii este un spaţiu gol, câţiva ani, în care părintele sau părinţii nu au venit acasă. Şi atunci, ei au încercat să se adapteze cum pot ei cel mai bine: prin răzvrătire, prin a nu mai merge la şcoală, sau poate prin tristeţe. Rezolvarea ar fi să se întoarcă părintele acasă. E important ca părinţii să îşi dea seama de ce au nevoie copiii şi de ce au nevoie ei înşişi. Pentru că, de multe ori, avem dorinţe mai ridicate decât ne permite statutul social şi atunci plecăm dincolo. Ca să ne satisfacem aceste dorinţe. Nu neapărat nevoi”, spune Delia Bajireanu.
Cu tot regresul economic din unele ţări unde au plecat mulţi români, specialiştii nu sunt optimişti. „Probabil că aceşti părinţi vor căuta o altă ţară în care să lucreze”, cred specialiştii. Ţările în care sunt plecaţi în prezent cei mai mulţi părinţi sunt Italia şi Spania.
Avocatul Copilului, şansa copiilor de a vorbi
Va veni vremea, în curând, ca şi copiii din România să-şi poată cere direct drepturile. La 20 noiembrie 1989, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Convenţia Drepturilor Copilului, act ce încorporează, mai mult decât oricare alt document, întreg spectru al drepturilor omului – civile, politice, economice, sociale şi culturale şi prevede o dezvoltare completă a potenţialului copilului într-o atmosferă de libertate, demnitate şi justiţie.La punctul 22 din convenţie este trecut: „Copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi”.
În România, autorităţile publice, organismele private autorizate, precum şi persoanele fizice şi juridice responsabile de protecţia copilului sunt obligate să respecte şi să garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituţie şi lege, în concordanţă cu prevederile Conventiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului.
O temă constantă pentru Organizaţia Salvaţi Copiii România a fost Avocatul Copilului, iar această temă e aproape gata şi bine rezolvată. După mai mulţi ani în care a militat constant pentru înfiinţarea instituţiei Avocatul Copilului, organizaţia a câştigat o mare bătălie. La începutul acestei luni, Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, a transmis public că, în sfârşit, un proiect de lege care prevede înfiinţarea instituţiei Avocatul Copilului va fi transmis către Senat, pentru dezbatere.
Avocatul Copilului urmează să ofere o garanţie reală respectării şi protejării drepturilor copiilor din România. Astfel, copiii vor beneficia de o instituţie a cărei miză majoră va fi aceea a protejării drepturilor lor fundamentale. In prezent, nu există o instituţie independentă căreia să i te adresezi atunci când un drept al copilului este încălcat, funcţionând ca departament în cadrul Avocatului Poporului, laolaltă cu drepturile bătrânilor şi ale persoanelor cu handicap.
Citiți principiile noastre de moderare aici!