Acestea sunt concluziile reprezentanţilor
Primăriei Timişoara şi
ale celor de la SC Pieţe SA,
societatea din subordinea consiliului local care
administrează pieţele
agroalimentare din oraş. Aceştia au
organizat, zilele trecute, o dezbatere despre calitatea
în pieţele agroalimentare,
la care au participat oficiali ai mai multor
instituţii cu atribuţii pe linie de control.
Iată doar câteva dintre problemele expuse:
„Sunt depozitări nejustificate de
produse şi acele lădiţe din lemn care nu
pot fi presate, nu se respectă sectorizarea
în pieţe, iar o
problemă îngrijorătoare o
reprezintă certificatele de producător
eliberate de diverse primării din ţară
falşilor producători agricoli. Apoi
pieţele timişorene sunt
invadate de cântare chinezeşti neomologate.
(…) Calitatea produselor este influenţată
de condiţiile de păstrare şi avem
informaţii că o mare parte din
murăturile vândute în pieţe sunt
preparate în garajele comercianţilor, nu se
ştie în ce condiţii sau cum sunt
sterilizate borcanele. Unele au capace ruginite, iar
produsele sunt expuse în soare, butoaiele sunt
ţinute deschise…”, a precizat Livia
Popa, de la Direcţia de Mediu a
Primăriei Timişoara. La
acestea se adaugă comerţul cu haine vechi,
care reprezintă un focar de infecţie, şi
comercializarea de ţigări netimbrate,
„o ruşine pentru
pieţele timişorene”,
spun cei de la primărie,
adăugând că acest lucru…
depăşeşte atribuţiile lor.
70% calitate?
În ceea ce priveşte murăturile,
directorul SC Pieţe, Victor
Ştefan, consideră că ar trebui
interzisă… vânzarea lor în aceste
condiţii: „Părerea mea, dar
probabil că vom lua o decizie cu
primăria, Garda de Mediu şi
Protecţia Consumatorului, ar trebui interzisă
această vânzare, aşa o văd eu
acum. Dar probabil că se vor adopta alte
măsuri pentru aceste produse. Cred că s-ar
putea vinde dacă producătorii ar putea veni
cu ele de exemplu în borcane capsate”,
crede Ştefan.
Cei de la Garda de Mediu au atras atenţia că
în pieţe se vând
specii de plante şi animale protejate prin lege.
Cu toate acestea, reprezentanţii
societăţii de pieţe spun că,
procentual, calitatea în
pieţele timişorene e undeva
la 70 la sută faţă de ce-ar trebui
să fie… Autorităţile vor continua
controalele, pentru a-i determina pe comercianţi
să intre în legalitate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!