La invitaţia Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, organizatorul celei de-a V-a ediţii a festivalului, marţi, 13 noiembrie, de la ora 19, în sala Operei Naţionale Române din Bucureşti, va avea loc o reprezentaţie a celebrului musical, în interpretarea actorilor şi muzicienilor Richard Balint, Ion Rizea, Tania Popa, Cristian Rudic, Andrea Tokai, Matei Chioariu, Colin Buzoianu, Victor Yila, Gabriela Popescu, Victor Manovici, Doru Iosif, Laura Avarvari, Adrian Jivan, Victoria Suchici Codricel, David Crescenzi, Luminiţa Tulgara, Daniela Bostan, Mirela Puia, Alex Hâncu, Valentin Ivanciuc, Benone Viziteu şi a muzicienilor din orchestra Operei Naţionale Române din Timişoara, conduşi de David Crescenzi şi Valentina Peetz. Traducerea textului este semnată de Peca Ştefan, iar adaptarea versurilor aparţine lui Cristian Rudic. Coregrafia şi regia spectacolului sunt semnate de Răzvan Mazilu, decorul şi costumele sunt realizate de scenograful Dragoş Buhagiar, iar light designul este creat de Lucian Moga.
„The Full Monty spune (şi cântă) povestea a şase şomeri care pornesc în cea mai comică, burlescă şi fascinantă aventură a vieţii lor – pregătirea pentru show full monty, dincolo de spaime, probleme de conştiinţă, complexe şi frustrări, în căutarea (şi regăsirea) pierdutului respect de sine, a adevăratei prietenii şi a iubirii”, subliniază Codruţa Popov, secretarul literar al TNT. Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical se desfăşoară, sub genericul „Viaţa e frumoasă”, în peerioada 8-18 noiembrie 2012.
Citiți principiile noastre de moderare aici!