Colectivul Clinicii de Dermato-Venerologie a transmis o scrisoare deschisă către primarul Timişoarei, Consiliul Judetean Timiş, Spitalul Municipal, Direcţia de Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii şi alte câteva instituţii, în care prezintă motivele pentru care nu ar fi oportună mutarea din sediul actual de pe strada Mărăşeşti nr. 5. Aceştia spun că această mutare ar surveni în momentul în care, chiar prin eforturile Primăriei Timişoara şi ale conducerii Spitalului Municipal, dar şi cu sprijinul unor sponsori, „pentru prima dată în ultimii 50 de ani”, prin investiţiile făcute, s-a reuşit aducerea Clinicii Universitare de Dermatologie şi Venerologie la normele statuate de autoritatea sanitară. Şi, un alt lucru important, atrag atenţia reprezentanţii clinicii, imobilul în care funcţionează în prezent nu este revendicat.
„Clădirea în care este locată clinica nu este revendicată, în timp ce alte cinci clinci şi o policlinica revendicate sunt în situaţia de-a părăsi în regim de urgenţă locaţia actuală. Comparativ cu situaţia precară a unităţilor revendicate, care se cere soluţionată de urgenţă, suntem surprinşi de prioritatea de grad zero pe care primăria o acordă mutării clinicii noastre, mutare care în mod evident: nu este necesară, nu este urgentă, ar implica sume şi eforturi considerabile, ar surveni în momentul în care tocmai s-au finalizat investiţii majore (de peste 500.000 euro!!!) pentru reabilitarea clădirii pe structură de spital, soldate cu funcţionalizarea optimă a clinicii în conformitate cu standardele medicale în vigoare”, spun iniţiatorii scrisorii deschise.
În plus, amintesc reprezentanţii Clinicii de Dermato-Venerologie, în imobilul de pe strada Mărăşeşti mai funcţionează şi alte secţii, cum ar fi cea de radioterapie, cabinete şi laboratoare, iar clinica universitară este dotată cu un amfiteatru modern, în care îşi desfăşoară activitatea, pe lângă personalul medical şi didactic, sute de studenţi şi rezidenţi români şi străini, amfiteatru construit cu fonduri de la Consiliul Judetean Timiş şi sponsorizări proprii.
Mai mult, colectivul clinicii consideră că noua locaţie propusă de Primăria Timişoara, un fost cămin de pe strada Daliei care a fost închiriat până acum Universităţii Tibiscus, este necorespunzătoare. „Considerăm că noua locaţie propusă este necorespunzătoare (contrar promisiunilor de a ni se asigura o locaţie şi un standard mai bun decât cel actual) şi contraproductivă (din punct de vedere al accesibilităţii pacienţilor, fără mijloace de transport în comun în apropiere, fără lift şi rampe – pacienţilor dermatologici, care în general se deplasează greu şi unii sunt chiar nedeplasabili le va fi dificil să ajungă la clinică şi ulterior să se deplaseze la etajele 2 şi 3 ale clădirii”, mai afirmă reprezentanţii Clinicii de Dermato-Venerologie, amintind şi că imobilul propus dispune de doar două intrări, fapt care contravine normelor impuse pentru combaterea infecţiilor nosocomiale, că ar necesita investiţii majore pentru a putea fi respectate circuitele prevăzute de legislaţia în vigoare pentru o clinică universitară.
„Cu riscul de a ne repeta, afirmăm că, în comparaţie cu situaţia Secţiei de Chimioterapie, a cărei mutare este forţată de împrejurări, mutarea clinicii noastre, în care tocmai s-au încheiat reparaţiile menite să o aducă la un standard decent şi legal de funcţionalitate, ar fi nejustificată şi contraproductivă, costurile de mutare şi reamenajare negăsindu-şi justificarea şi împovărând inutil un buget local şi asa debil şi grevat de alte priorităţi MAJORE”, conchid reprezentanţii Clinicii de Dermato-Venerologie Timişoara.
Poziţia primarului
Primarul Nicolae Robu a confirmat faptul că a primit această scrisoare, dar a refuzat să facă vreun comentariu pe această temă, precizând doar că vineri dimineaţă a vizitat imobilul din Complexul Studenţesc unde se doreşte mutarea clinicii şi că şeful Clinicii de Dermato-Venerologie, Caius Solovan, nu a participat la vizita respectivă deşi a fost invitat, susţine edilul.
Robu, care vrea să mute consulatele şi centrele culturale străine în sediul actual al clinicii de pe strada Mărăşeşti, spune că atât reprezentanţii Spitalului Municipal Timişoara, cât şi cei ai Direcţiei de Sănătate Publică Timiş consideră că locaţia propusă de primărie este mai bună decât cea actuală.
„Am primit o scrisoare din partea conducerii Clinicii de Dermatologie şi în urma scrisorii i-am invitat pentru azi dimineaţă la ora 8 la clădirea unde a funcţionat Universitatea Tibiscus, pe strada Daliei, pe domnul director al Spitalului Municipal, profesorul Mazilu (n.r. – Octavian Mazilu), un reprezentant al Consiliului de Administraţie – a fost domnul Ovidiu Brînzan -, a mai fost o doamnă doctor, şefa laboratorului, şi evident l-am invitat şi pe şeful Clinicii de Dermatologie, profesorul Solovan. Am aşteptat până la 8 şi un sfert, domnul profesor nu a dat niciun semn şi prin urmare am făcut vizita clădirii în absenţa sa. Toţi cei de faţă, care sunt specialişti, au mai văzut clădirea, unii de două ori, alţii o dată, au fost însoţiţi şi de doamna doctor Dumitru (n.r. – Viorica Dumitru), director adjunct al DSP, care este specialistă în fluxurile medicale, şi cu toţii au ajuns la concluzia că ceea ce am propus pentru Clinica de Dermatologie este o soluţie mult mai bună decât cea pe baza căreia funcţionează clinica la ora actuală pe strada Mărăşeşti”, a afirmat, vineri, primarul, precizând că subiectul va fi dezbătut mai pe larg săptămâna viitoare.
Edilul a subliniat şi faptul că mutarea se va face după ce municipalitatea va face intervenţiile necesare la imobilul din Complexul Studenţesc.
Clinica de Dermatologie s-ar putea muta in Complexul Studentesc
Citiți principiile noastre de moderare aici!