Expoziția este dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, moment de referință în istoria poporului român, un demers care își propune un arc peste timp, pentru a aminti contemporanilor noștri faptul că lupta națională desfășurată de secole de către românii bănățeni s-a finalizat prin unirea celei mai mari părți a Banatului cu patria mamă – România. Evenimentul este structurat în câteva teme principale prin care sunt prezentate participarea României la Primul Război Mondial, Războiul de Reîntregire Națională și importanța istorică a anului 1918 în istoria românilor.
Pornind de la lupta națională a românilor în timpul Primului Război Mondial, documentele și fotografiile expuse reliefează entuziasmul cu care românii bănățeni, în toamna anului 1918, au participat la autodeterminarea Banatului și unirea sa cu România.
Expoziția accentuează și faptul că românii bănățeni au ales, conform principiilor votului universal, un număr important de delegați care au participat la Marea Adunare de la Alba-Iulia, ce a hotărât unirea Banatului și Transilvaniei cu patria mamă, România. La această mare adunare, delegații bănățeni au cerut în mod imperativ unirea fără condiții a Banatului cu România și au fost împotriva oricărei autonomii a Banatului, chiar și provizorii, și împotriva oricărui guvern al teritoriilor nou unite. Unirea s-a realizat pe baza actului istoric de la 1 Decembrie 1918 de la Alba-Iulia, principiile sale fiind printre cele mai democratice din Europa acelor timpuri. La acest act al unirii Banatului cu România au aderat și minoritățile din Banat: germani, maghiari, sârbi, care au conviețuit de secole cu românii.
Alături de prezentarea foto-documentară a evenimentelor, în expoziție pot fi admirate obiecte reprezentative din patrimoniul Muzeului Național al Banatului, printre care portretul lui Titus Olariu în Primul Război Mondial, realizat în anul 1919 de contesa Ilona Szechenyi.
Vernisajul va fi precedat de lucrările unui simpozion pe aceeași temă care va avea loc în zilele de 22 și 23 noiembrie, la Bastionul Maria Theresia, la care vor participa profesori universitari și specialiști din țară și străinătate.
Expoziția va fi deschisă la Bastionul Maria Theresia, în perioada 24 noiembrie 2018 – 2 martie 2019, putând fi vizitată de marți până duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!