Concertul organizat de Oficiul Diecezan de Muzică Sacră, Domul Romano-Catolic, a fost cel de-al doilea eveniment de la lansarea ansamblulul profesionist Harmoniis, un proiect muzical ambiţios şi cuceritor, susţinut eminamente de pasiunea pentru muzica secolelor XVI- XVIII a membrilor săi: Vlad Colar şi Dorel Iuga (flaut traversierre), Caius Hera ( teorbă), Istvan Csata (viola da gamba) şi Valentina Peetz (clavecin).
Programul a fost dedicat exclusiv barocului german, muzicienii oferind interpretări de un aparte rafinament, uneori dantelate şi graţioase, alteori pline de dramatism şi temperament, ale unor partituri rare, aparţinând compozitorilor G.Ph. Telemann, J.S. Bach, J.C. Schickhardt, H. Schutz şi J.D. Heinichen.
Invitata specială a serii a fost renumita soprană şi organistă Judit Andrejszki din Budapesta, membră a faimoaselor ansambluri maghiare Musica Profana şi Corvinia Consort, cu care a susţinut concerte de muzică renascentistă barocă pe multe meridiane. Accestul publicului la concertul Harmoniis a fost liber, la fel cum un sentiment al eliberări sufleteşti a părut dominant în atmosfera muzicală.
S.P.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!