– Din perspectiva dirijorului care s-a aflat la pupitrul celor mai celebre teatre lirice, spuneți-ne în ce constă puterea unei mari orchestre? Care sunt lucrurile care o fac să fie cu adevărat o mare orchestră?
– Orice orchestră este alcătuită din entități individuale, muzicieni cu un anume talent, experiență, tehnică. Dar ca să faci din ei o mare orchestră, înseamnă să pui laolaltă foarte multe lucruri diferite. Trei sunt însă esențiale în această alchimie: experiența lucrului împreună, disciplina și o anumă disponibilitate în a lua mereu totul de la fundament. Singur, un dirijor nu servește nimănui. Noi existăm doar în relații cu alții. Nu e destul să ai muzicieni fantastici ca să ai o orchestră mare, e nevoie de acel spirit comun, de acea disponibilitate de a fi parte a unui organism unic. Dintre toate marile orchestre pe care am avut onoarea să le dirijez mă găndesc acum la cea a Filarmonicii din Viena: acolo, această comunicare, această disponibilitate și disciplină erau totale și generau un sentiment comun fantastic. Eu cred că dirijorul funcționează ca o lentilă prismatică: el are rolul de a multiplica însușirile orchestrei, dacă ea strălucește, această strălucire va trece prin “lentilă” și se va multiplica în sensibilitatea fiecărui om care o aude.
– Judecând astfel, cum ați descrie orchestra Operei din Timișoara?
-Am găsit aici muzicieni foarte buni, care au muncit mult și au perspective optimiste ca orchestră. Sunt muzicieni cu o enormă disponibilitate, foarte cooperanți și se lucrează într-o atmosferă pozitivă, există un program muzical în evidentă ascensiune. M-am simțit excelent lucrând aici, am trăit emoții și senzații ca la un nou început pentru mine. E mereu emoționant să revii la această stare .
– Publicul de operă din Timișoara este adesea descris ca fiind “eminamente verdian”. Însă fascinația pentru opera verdiană este la fel de puternică astăzi nu doar în Italia sau România, ci oriunde există operă, fie că vorbim de Berlin, Paris, Tokyo sau New York. Cum reușește Verdi să fie atât de iubit, care e secretul lui în lumea de astăzi?
– Cred că Giuseppe Verdi împarte cu mulți compozitori ai epocii sale acest secret. Să nu uităm ca, la vremea lui, opera era o artă populară, dornică să spună adevăruri universale. Muzica, cuvintele, imaginile din opera verdiană vorbesc despre lucruri pe care noi le simțim ca fiind ale noastre astăzi, succesul lui Verdi stă în arta de a găsi, de a atinge o sensibilitate largă, cu mesaje a căror universalitate le girează o infailibilă actualitate.
– Spre pildă, Bal mascat, opera pe care o dirijați la Timișoara, ce mesaj universal și actual transmite?
– Sunt multe mesaje în “Bal mascat”. E vorba despre prietenie, fidelitate, despre sacrificiu și loialitate pentru o cauza, despre patriotism și onoare și mai este despre gelozie, sunt sentimente foarte puternice, exprimate extrem de intens. Eu cred ca Bal mascat deschide galeria personajelor verdiene excepționale, cea care îi cuprinde pe Otello, pe Falstaff. La fel cum această temă a geloziei ca nucleu al tragediei o regăsim amplificată în Otello. Și dacă în Otello avem deja ca sursă o piesă a lui Shakespeare, iar Bal mascat are un libret al lui Antonio Somma, întotdeauna a fost percepută ca prima opera “shakespeareana” a lui Verdi. Și vreau să subliniez că George Petean joacă magnific scena geloziei, acel crescendo al tensiunii, face un rol extraordinar în această operă.
– Chiar aș fi vrut să vorbim puțin despre George Petean. Cariera lui internațională e deja impresionantă și cred că e în plină ascensiune. Însă debutul său în operă a avut loc aici, la Timișoara. Înțeleg că vă place baritonul român George Petean…
– Il iubesc! Ce să spun mai mult? Am lucrat de mai multe ori împreună, are toate calitățile unui mare artist, are și curaj și, foarte important, e tânăr, cred că are în față o carieră mare. Ultimul spectacol la care am lucrat împreună a fost Rigoletto, la Monte Carlo. Și chiar dacă e tânăr, iar Rigoletto este pentru orice bariton un rol al apogeului, Petean a strălucit în rol. Despre debutul său la Timișoara am aflat acum, aici…
– Ați studiat arta dirijatului, dar și compoziția. Ce părere aveți despre opera contemporană? Are astăzi mediul artistic resurse să mai “producă” un Verdi, un Puccini, un Mozart?
– Studiile mele de compoziție le-am făcut ca să înțeleg mai bine cum au fost scrise operele pe care le dirijez. Cât privește starea operei contemporane…e o întrebare excelentă, dar foarte dificilă. E o temă care mă preocupă mult. Există tot mai mult tendința să credem că azi nu mai avem operă contemporană, pentru că s-a terminat epoca operei ca fenomen de masă. Opera avea acel statut de artă populară și, odată ce l-a pierdut, lumera s-a grăbit să “decreteze” moartea operei. La fel a fost cu arta cinematografică, atunci când a apărut televiziunea, s-a decretat moartea filmului de cinema. Iată că, din fericire, nici filmul, nici opera, nu au murit. Această muzică de operă se adresează sensibilității umane profunde și, atâta vreme cât oamenii pot avea sentimente, se va compune pentru ele operă. Printre compozitorii pe care îi urmăresc cu interes și despre care cred că vor rămâne în istoria muzicii este un tânăr italian, Giorgio Batistelli. Să vă povestesc o amintire a mea: când eram copil am prezentat la școală, ca examen, un quartet al lui Bela Bartok. A fost un scandal! Toată lumea a fost indignată, uluită, toți elevii veneau cu cvartete de Mozart, lucruri clasice, “serioase” , Bartok era ceva prea modern, prea necanonizat. Astăzi Bartok e un “clasic”, se studiază în școli, se cântă în filamonicile mari. Cred că timpul este cel care decelează valorile, iar singura problemă a operei contemporane astăzi este să fie accesibilă publicului.
– Sunteți, după toate canoanele, un star pe marea scenă a muzicii culte de astăzi, agenda dumneavoastră e ca un TGV prin cele mai respectate teatre lirice și filarmonici….
– O, nu, nu, ce star, nu suport nici cuvântul, nici conceptul. Sunt doar un om care încearcă să înțeleagă cât mai profund muzica și pentru asta o ia mereu de la capăt. E bine să te întorci mereu la început, în muzică există o vibrație fundamentală, asta e ceea ce caut. La fel ca soarele: noi vedem lumina, simțim căldura, dar Soarele e o mare de vibrații. Muzica înseamnă intrarea într-o ordine a Universului.
– Și totuși, prin ce noroc, pentru noi, ați venit în România?
– Răspunsul meu e unul fără echivoc: sunt aici din prietenie. Am mulți prieteni români și întotdeauna am vrut să vin în România. Cu Corneliu Murgu am lucrat împreună cândva, avem amintiri prețioase împreună. Mi-a făcut plăcere invitația lui, îmi place aici, îmi place atmosfera din Operă și oamenii cu care am lucrat, sper chiar să revin, să reușesc să descopăr orașul.
– Că tot suntem aici, ce părere aveți despre români? Și cum comentați percepția comună a italienilor față de români?
– Iubesc România, oamenii și cultura ei, exact la fel cum iubesc Europa. Sunt uimit de gentilețea oamenilor de aici, o incredibilă delicatețe față de străini. Acum, de exemplu, sunt și eu un fel de emigrant care lucrează într-o țară străină. De fapt tot timpul sunt cam așa, merg și lucrez dintr-o țară în alta, dintr-un teatru în altul. Ar fi absurd să fiu perceput aici, în România, sau oriunde altundeva, drept “mafiot” pentru că în Italia există mafie și toată lumea știe asta…E la fel cu “percepția generală” a italienilor: e stupid să judeci o națiune întreagă după câteva infracțiuni mult prea mediatizate sau după niște fenomene izolate. Cred că această percepție negativă e mai degrabă un produs media decât o realitate socială, uneori opiniile se mai inflamează de la articolele din presă, dar oamenii știu că există români buni și români răi, la fel cum există italieni buni sau răi. Iar în mediul artistic, această percepție negativă nu poate exista. Pentru mine România e țara în care s-au născut oameni excepționali ca Ioan Holender, artiști extraordinari precum Cotrubaș, Cortez și atâția alții. Am prieteni români și pentru mine gesturile lor de prietenie, chiar acum , aici, la Timișoara, sunt lentila prin care văd națiunea dumneavoastră. Cred că depinde de fiecare dintre noi felul în care cunoaștem un om, un loc, un popor sau o cultură.
Citiți principiile noastre de moderare aici!