Timișorenii care locuiesc în Lipovei sunt așteptați la o nouă ediție a Zilelor Cartierului Sever Bocu. Vor urca pe scenă 26 de soliști vocali, alături de ansamblurile Timișul și Pusta Banatului.
Distracția începe vineri seară, direct cu programul artistic. Atât vineri, cât și sâmbătă și duminică, iubitorii de muzică populară sunt așteptați să urmărească pe scena din vecinătatea străzii Holdelor cei mai îndrăgiți soliști din Banat.
Vineri, începând cu ora 18:30, vor cânta Dolores Dongea, Claudiu Tărnăuceanu, Adriana Coste și Viorica Magda, alături de Ansamblul Pusta Banatului. Mai târziu vor evolua Ansamblul Timișul și soliștii vocali Doriana Talpeș, Adrian Stanca, Petrică Miulescu Irimică și Alex Surdea.
Sâmbătă, 30 iunie, tot de la ora 18:30, vor cânta Petrică Moise, Ancuța Fleșariu, Alina Radi, Anda Sabadoș, Bogdan Firu, Marius Lupulescu, Denis Bizău, Dorian Rain și Vlad Văcaru, cu Ansamblul Timișul.
Duminică seară, de la 18:30, timișorenii sunt așteptați să urmărească Ansamblul Timișul și soliștii vocali Zorica Savu, Felicia Stoian, Maria Coman, Camelia Miuțescu, Camelia Florea, Maria Borțul Popescu, Alexandra Iacob, Cornel Brici și Ioan Surdu.
Programul a fost pus la cale de Casa de Cultură a Timișoarei și de reprezentanții Consiliului Consultativ al Cartierului Sever Bocu.
Tradiționalul meci de fotbal Căsătoriți – Necăsătoriți
De cealaltă parte, în Plopi-Kuncz au loc și alte evenimente. Din 29 iunie și până pe 1 iulie, timișorenii de la periferie sunt așteptați la un program variat.
Vineri, de la ora 9 are loc Slujba Utreniei la Biserica Ortodoxă din Plopi, de la 10 are loc Liturghia, iar de la 12 un Te-Deum. Un sfert de oră mai târziu are loc un concert coral cu ocazia hramului Bisericii Petru și Pavel. Distracția începe ceva mai târziu, la ora 18, cu desene pe asfalt și desene pe hârtie pentru copii, în incinta Școlii Gen. Nr. 4 din Plopi.
Sâmbătă, 30 iunie, activitățile pentru cei mai mici dintre timișoreni încep la ora 10. Vor fi concursuri de biciclete, trotinete, role, pe terenul de sport al școlii din cartier. De la ora 12 au loc alte jocuri pentru copii, cu implicarea familiilor, iar de la ora 13 un DJ va pune muzică.
La ora 16 este programat tradiționalul meci de fotbal între echipele Căsătoriți – Necăsătoriți și 1 Iunie – Poli Timișoara. La ora 18 au loc premierea și dansurile copiilor de la Școala Gen. Nr. 4, iar de la 19 începe programul de muzică și dansuri populare cu Ansamblul Pusta Banatului.
Duminică, de la 10 are loc Liturghia la biserica din Plopi și se vor desfășura și concursuri de șah și table pentru adulți, cu premierea la ora 18.
De la 19 începe programul de muzică și dansuri populare cu Ansamblul Pusta Banatului.
Pe toată perioada evenimentului vor fi donații de cărți, donații de jucării și se vor putea face donații și pentru clubul copiilor de cartier.
Și Zilele Cartierului Plopi-Kuncz sunt organizate de Casa de cultură și de Consiliul consultativ de cartier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!