Noua premieră marca Jazzissimo Lounge are loc sâmbătă 6 octombrie 2012, de la ora 22, în clubul din Bastionul Cetăţii.
Este un concept original, care redefineşte un aproape pierdut stil al finei delectări muzicale, ocazie rarisimă de a-l asculta, live, la pian, pe maestrul Peter Oschanitzky, ilustru dirijor şi pianist de talie europeană, şi pe baritonul Cristian Rudic, vedetă incontestabilă a Operei timişorene, interpretând piese celebre, de la acorduri clasice până la repertoriul lui Frank Sinatra. Showcase Jazzissimo va aduce cu fiecare ediţie noutăţi în playlist.
În cadrul acestui eveniniment se lansează Jazzi Cabaret: trupă/concept propriu, având în componenţă balerini de la Opera Naţională Română Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!