Oamenii au sunat la 112 şi au ajutat-o pe timişoreancă să treacă prin durerile facerii. Conform celor de la Serviciul de Ambulanţă Timiş, salvarea a ajuns în trei minute, dar a mai fost nevoie de o ambulanţă, pentru că s-a stricat uşa primei mașini trimise şi nu a putut merge mai departe.
„Femeia a fost dusă la Maternitatea Bega. Echipajul cu medic, în trei minute de la primirea solicitării, a ajuns la caz, s-a născut, i-a tăiat cordonul, l-a aspirat, s-au făcut toate demersurile. S-a stricat uşa laterală la salvare şi a chemat o altă ambulanţă în care a urcat medicul cu următorul echipaj”, spune Carmen Dehelean, director medical Serviciul de Ambulanţă Timiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!