Hotărârea de Consiliu Local 371 din 2007,
privind constatarea şi sancţionarea
contravenţiilor, prevede amenzi de la 1.000 la 2.500
de lei pentru neasigurarea unei rampe de spălare sau
curăţare a roţilor
autovehiculelor sau
utilajelor de orice fel care
părăsesc organizările de şantier
şi neluarea măsurilor necesare pentru a preveni
murdărirea căilor publice, neasigurarea
etanşeizării vehiculelor ce
transportă diferite materiale, pentru a
preîntâmpina împrăştierea lor,
şi murdărirea sau degradarea căilor publice.
Poliţiştii comunitari i-au
amendat, zilele trecute, pe reprezentanţii unei firme
care executa lucrări în zona Calea Sever Bocu,
la un centru comercial, pentru că au murdărit
carosabilul cu pământ, făcând
şoseaua aproape impracticabilă. Un alt şofer
de autovehicul de mare tonaj a fost sancţionat pentru
că din autobasculanta pe care o conducea s-a scurs
balast pe şosea, pe strada Demetriade, pe o
porţiune de 15 metri. Agenţii
comunitari s-au deplasat acolo în
urma unei sesizări telefonice. Conducătorul auto
amendat, Ion P., din Becicherecu Mic, a declarat că,
cel mai probabil, oblonul autobsaculantei s-a deschis
în mers şi nu a observat ce lasă în
urmă.
Ne murdăresc drumurile cu nepăsare!
În sfârşit auzim de amenzi aplicate, nu
doar pe hârtie, pentru camionagii care murdăresc
şoselele din Timişoara, care ies cu
autovehiculele încărcate de pe şantiere
şi lasă în urmă pământ,
nisip, pietriş sau noroi. Ce-i drept, sancţiunile
pot fi numărate pe degetele de la o mână.
Citiți principiile noastre de moderare aici!