Centrul din Timișoara, o locaţie soră a Centrului Ness de Inovaţie Tehnologică din Iaşi, îi permite companiei să acceseze pepiniera abundentă de talente din domeniul automotive, big data, cloud şi platforme software din România, în vederea dezvoltării şi furnizării de soluţii, prin care să își ajute clienţii să se poziționeze în fruntea industriilor în care activează.
„În cursul anului trecut, echipa noastră din Timişoara a furnizat cu succes soluţii inovatoare pentru clienți din industria automotive, media și divertisment, respectiv marketing/publicitate online şi suntem încântați de faptul că aceasta se mută în noul sediu ultramodern”, a declarat Paul Lombardo, CEO al Ness Digital Engineering. „Avem resursele necesare pentru a accelera soluţiile de transformare digitală oferite clienţilor noştri şi să ne dezvoltăm cu succes în continuare”.
În cursul primului an de activitate al Centrului, echipa Ness din Timişoara și-a ajutat clienții în dezvoltarea de soluții inovatoare, printre care se numără următoarele:
• Sprijinirea Autoliv în crearea unor sisteme de siguranță activă de top pentru industria automotive, prin utilizarea datelor provenite de la diferiţi senzori auto.
• Suport oferit companiilor din industria de media și divertisment pentru monitorizarea profiturilor generate de surse multiple și distribuirea acestora în timp real către artiști.
• Sprijinirea retailerilor şi a reprezentanților din domeniul marketing în vederea creșterii veniturilor, prin personalizarea mixului de produse oferite clienţilor.
În prezent, Centrul de Inovaţie Tehnologică Ness din Timişoara are peste 60 de angajaţi şi previzionează o creștere de până la câteva sute de angajați în următorii trei ani. Centrul din Timișoara se axează pe furnizarea de soluţii premium atât clienţilor Ness din Statele Unite, cât şi celor din Europa. Timişoara este recunoscută pentru resursele de talente din domeniile Automotive şi Big Data. Pentru a facilita transformarea digitală a clienţilor săi, Ness urmărește să devină angajatorul preferat al celor mai străluciți ingineri din Timişoara, pe segmentele Automotive, Internet of Things, Big Data, sisteme integrate, dezvoltare web, mobile și Cloud, învăţare automată și altele.
Ness a ales noua clădire United Business Center 2 din Openville ca locație pentru sediul său în virtutea parteneriatului de succes, început în urmă cu mai mulți ani în Iași, cu grupul de companii IULIUS, precum şi datorită accesului la o gamă completă de servicii şi beneficii pe care îl oferă locația în proiectul multifuncțional Openville și Iulius Mall. Ness ocupă o suprafață de 2.800 mp în clădirea United Business Center 2.
Despre Ness Digital Engineering
Ness Digital Engineering proiectează şi dezvoltă platforme digitale şi soluții software care ajută organizațiile să își atragă clienţi, să își diferenţieze brandurile şi să își stimuleze creşterea veniturilor. Specialiştii în configurarea experienţei consumatorului, inginerii software şi experţii în prelucrarea datelor din cadrul companiei noastre colaborează cu clienţii la dezvoltarea instrumentelor pentru identificarea oportunităţilor actuale de creştere a valorii produselor şi serviciilor lor digitale. Printr-o dezvoltare agilă a produselor minim viabile (MVP-uri), clienţii noştri pot testa idei noi pe piaţă şi se pot adapta în permanență la schimbările mediului de afaceri – oferindu-le, astfel, forţa de a face față cu brio la schimbările bruște din industriile lor și de a concura mai eficient în vederea creșterii veniturilor. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.ness.com.
Citiți principiile noastre de moderare aici!