Susținut de Alin Nica pentru candidatura la Primăria Timișoara, Nicolae Robu i-a întors acum spatele acestuia. Robu nu a fost prezent, vineri, alături de ceilalți liberali, la conferința de presă susținută de Nica în fața sediului PNL Timiș, însă s-a afișat, câteva ore mai târziu, pe șantierul Centurii de Sud a Timișoarei alături de conducerea PSD.
„Nominalizarea (n.r. – Nicolae Robu) am făcut-o împreună cu colegii mei, analizăm sondajele și luând decizia, care, în momentul respectiv, era cea mai corectă pentru Partidul Național Liberal. Adică nu a fost chestiune de sentiment, n-am ținut cont de contrele noastre politice pe care le-am avut în trecut și pentru că el era văzut de timișoreni ca omul cu principala șansă. Bătălia, din punctul meu de vedere, în continuare va fi foarte dură.
Domnul Robu tocmai și-a redus șansele de a câștiga din nou Primăria Timișoara, alegând ca vinerea trecută să nu fie alături de întreaga filială a PNL Timiș, care își striga nemulțumirea în stradă, în Piața Unirii, și să fie pe Centură cu domnul Simonis, cu domnul Grindeanu, cu domnul Ciolacu, cu adversarii politici, cu dușmanul, și cu domnul Pirtea, unul dintre uneltitori. Cred că acest lucru nu este bine văzut de timișoreni. Eu mi-am făcut datoria și nu am ce să îmi reproșez în relația cu domnul Robu, nu l-am trădat, nu l-am sabotat așa cum unii din anturajul domniei sale pretind”, a afirmat, miercuri, Alin Nica.
Acesta spune că nu l-a trădat pe Nicolae Robu nici în 2020, când și-a dorit să câștige și i-a sprijinit candidatura.
Întrebat cine sunt cei care nu-l mai vor în PNL, Nica a răspuns: „este vorba de toți cei pe care i-am considerat toxici și nocivi pentru Partidul Național Liberal și i-am exclus chiar din Partidul Național Liberal sau din prim-planul deciziei politice de la nivel județean. Alin Popoviciu evident că e unul dintre ei și n-ar fi surprinzător să îl revedem reîncărcat în perioada următoare, dar asta nu mai este treaba mea. Evident că Marilen Pirtea este un alt vector de sabotaj, dar timpul le va lămuri pe toate, dacă am avut eu dreptate sau dacă este corectă calea pe care au ales cei de la București să înscrie Partidul Național Liberal”.
Politicianul a mai spus că nu regret faptul că a susținut candidatura lui Nicolae Robu pentru anul acesta.
„Îmi pare rău că nu am observat anumite atitudini, anumite gesturi și că am fost păcălit, dar oamenii învață din greșeli și e mai bine să înveți acum, înainte de un moment decisiv ca alegerile din 9 iunie, decât să ne trezim după 9 iunie că am făcut o nouă greșeală, că atunci mai așteptăm 4 ani”, a spus Nica.
Acesta nu exclude nici varianta unei candidaturi independente. Ar avea nevoie de aproximativ 6.000 de semnături de la timișeni pentru a intra în cursa electorală.
Trimite articolul
X6 mii semnături pentru un candidat independent la locale și 100 mii semnături pentru un candidat independent la europarlamentare?
Cam mare diferența…
“Cu dușmanul “…bună asta! :))
Sunteti frați de cruce pe viață! Care dușman?!
Nu esti credibil Mr. NICA ! DA deloc ..!
Daca iese Vopsitul primar, plec din Timisoara
-
Usristule pleaca de acum. Mergi in Amsterdam. Acolo “familia” formata din tata si tata e considerata piscul “evolutiei” umane.
-
a lu’ nelu….mai bine mergi tu in bocsig …sau in sud ,vezi tu
-
cam simplista gandire. nu crezi?
-
-
Pentru un om in minus il votez.
-
Nu iese nici Robu, nici Simonis. PSDNL chiar nu intelege ca blatul dintre PNL si PSD de dupa precedentele alegeri nu e acceptabil in Timis. Poate la altii merge, dar la noi da reactii adverse. Nici extremismul nu cred ca va prinde, efectiv nu am auzit nimic despre AUR in legatura cu localele, nici nu stiu care le sunt candidatii. Probabil USR va castiga tot, desi nu va avea majoritatea absoluta in consilii.
Până una alta ăștia care vin în loc sunt mai indezirabili, ca să nu mai vorbim de cei care sunt numiți de către fosila Blaga.
Te uiti la robu si mergi sa borasti. O mizerie cat casa. Asta a ajuns PNL. Un partid sclav al PSDului.
“Domn Semaca, eu sunt, Lascarica! Domn Semaca, va rog sa credeti ca nu v-am tradat! Am fost adus aici cu forta. Va rog sa credeti, domn Semaca!”
“M-am certat cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat. În schimb Marian Iancu e obraznic și umblă cu tot felul de jargoane care nu e bine să le dai la presă”
-
nuna asta 🙂
Robu are exact zero sanse cu candidatura lui minunata, tot ce imi doresc e sa dispara definitiv din peisaj. Pensionare placuta la Bocsig😅😅😅
-
Acum imi dau seama de ce are succes fritz .Este de teapa ta , minte mica!
-
Prietene, sunt dispus sa pun un pariu cu tine ca vopsitul vostru are exact zero sanse sa redevina primar. Doar atitudinea de care da dovada de 4 ani incoace ar trebui sa fie un semnal de alarma. Doar clipuri isterice unde citeste de pe te miri ce ecran toate bazaconiile , si culmea unii dintre voi il mai si credeti pe acest om. Cele bune si ne vedem la vot in 9 iunie.
-
destul de corect
-
-
Am vrut sa votez Robu dar daca candideaza din partea PeSeDe clar nu pot pune stampila pe ciuma rosie importiva coreia am protestat la Timisoara acum cativa ani. Domnul Robu, mai bine candidati independent decat din partea PSD.
Pe Nica il votez la orice candideaza pentru ca a demosntrat ca nu e tradator.
-
Nica este cel mai toxic specimen din politica locala!
De altfel acesta a tradat de mult timp PNL-UL!NASUL lui este un celebru psd-ist!
a lu’ nelu….mai bine mergi tu in bocsig …sau in sud ,vezi tu
Exact Robu și PSD vor vota timișorenii…
Decat incapabilul de Fritz si bulangii lui, mai bine senilul de Robu
-
Jack, nu vrei să dai cu sapa în sud la tine acasă? ia cu tine și pe cei care și-au făcut nevoile în parcarea subterană din centru.
Vezi tu Alinuțule, în 2020 te-am votat. Da bre, te-am votat, deși în rest am votat usr. Mulți am crezut că un personaj ce are experiență în fonduri europene la nivel de comună va aduce fapte concrete la nivel de județ.
Și când colo, ce să vezi. În loc de construcție, am ajuns să vedem un țărănoi prietene (momentul când te-ai dus îmbrăcat ca un papițoi la întrunirea de ziua armatei, rămâne un moment istoric), ce alt obiectiv n-a avut decât să arate publicului că PNL ar fi mai partid decât USR. Că da, acest PNL cu Marilen Pirtea, o lipitoare la al 4-lea mandat la UVT e mai bun decât usr. Că da, gașca lui d-alde Nasleu, Popoviciu și alți combinagii ar fi mai buni. Ăsta a fost singurul tău proiect de județ. Așa că că te-ai urinat pe el de vot și deși Timișul ți-a zis clar prin vot că vrea schimbarea spre progres, matale ai tăcut 3 ani și ai păstrat FSN-ul la butoane.
Și acum ești rănit, că te zburară niște mafioți mai mari ca tine printr-o haită de lingăi de teapa ta. Superb. 60 de sclavi au votat excluderea fără să crâcnească. Ăștia sunteți măi: Partidul Național al Lingăilor. Atât.
Ei bine: cu sau fără tine, cu sau fără Robu (alt senil) PNL, la alegeri anul ăsta DISPARE boss. Sunteți, LA REVEDERE cu toții.
Votăm Alianța Dreapta Unită și Cristi Brâncovan.
Hai Cristi napoi cu candidatura aia la CJ, că anul ăsta îi spulberi pe toți nimenii ăștia.
-
Bine scris, pana la Brancovan. lasa-l ca-i o trompeta.
-
Nu are nici o experienta. Experienta consta in faptul ca a bagat mult teren in intravilan dupa care l-a vindut. Asta e tot.
-
Bine zis!
Eu cred ca ambii sunt dusi cu pluta de credeau ca au sanse sa castige….
Doi lemurieni… 🙂 )))))
Din patru in patru ani hotii devin cersetori.
Cum nu l-ai trădat, măi, prostule?! Cand te-ai instalat in functia de sef al PNL Timis, imediat ai schimbat echipa condusă de el, iar tu ti-ai pus oamenii tai, inclusiv pe Groza, alt prost ca tine.
Mizeriilor ce sunteti! Sa va fie rușine, tuturor!
Nica = PNL, Robu = PNL, treaba lor interna, de partid, nu a mea.
Din punct de vedere al “expertizei” pre-electorale: de ce ar trebui sa bagam in seama estimarea pe care o face Nica despre Robu, cand el n-a fost in stare sa-si estimeze propriile sanse pentru alegerile urmatoare?
nica si simonis seamana = birlic :)))
Domnule Nica, mai bine că s-a întâmplat așa! Șansele dvs cresc dar cu Robu le-ați fi pierdut! Deci, FĂRĂ ROBU!
Nu avea nici o șansă oricum !