La doar o zi după ce reprezentanții Poliției Locale au anunțat că au prins trei tineri cu etnobotanice lângă o școală, agenții s-au confruntat cu o situație asemănătoare.
De data aceasta s-a întâmplat pe Calea Bogdăneștilor, luni după-amiază, în jurul orei 16. Un tânăr a vrut să scape de „droguri” aruncându-le sub un garaj.
„Polițiștii locali i-au observat pe cei trei deoarece aveau un comportament suspect, unul dintre tineri încercând să fugă la vederea patrulei de polițiști locali, după ce a ieșit din curtea unui imobil de pe Calea Bogdăneștilor și s-a îndreptat în grabă spre tramvaiul 5. Mai mult, cel în cauză a încercat să ascundă două plicuri conținând fragmente vegetale sub ușa unui garaj din zonă”, transmit oficialii Poliției Locale.
Cei trei au vârste cuprinse între 16 și 23 de ani și sunt de loc din Iecea Mare, Checea și Cenei. Tânărul de 23 de ani, din localitatea Cenei, le-a spus polițiștilor locali că a cumpărat etnobotanicele cu scopul de a le consuma cu prietenii lui. Cu toții au ajuns la Secția 4 Poliție, unde oamenii legii continuă cercetările.
Articole pe aceeași temă:
Prinsi cu etnobotanicele langa scoala, la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!