Vă reamintim, Tion.ro a intrat în posesia notei de fundamentare privind organizarea Târgului de Paște, în baza căreia municipalitatea a acordat finanțarea de 200.000 de lei în acest an. 3.300 de euro se duc, conform estimărilor, pe „consultanță în marketing și publicitate”, 7.000 de euro pe Cuibul cu ouă care va fi pus în fața Operei, iar restul pentru montarea și demontarea ornamentelor sau lumini de scenă.
La două zile după ce am făcut publică această informație, primarul Nicolae Robu a emis o nouă notă internă, prin care trimite Corpul de Control și Antifraudă al primarului la Casa de Cultură a orașului. Edilul ne-a confirmat controlul.
„Am dispus un control al Corpului de Control și Antifraudă al primarului, pentru a clarifica niște aspecte, având în vedere ceea ce am văzut în presă în ultimele zile, anumite suspiciuni, că s-ar fi încheiat anumite contracte nejustificate, ba pentru consultanță, ba pentru diverse amenajări sau alt gen de lucrări aferente evenimentelor gestionate de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara. Misiunea de control pe care am dispus-o se referă nu numai la trecut, trecutul de altfel a făcut obiectul altui control, dar dacă a mai rămas ceva de controlat se va controla și înspre trecut, dar am scris textual în nota internă că cer să se analizeze ce s-a prefigurat a se cheltui în 2016 la diverse evenimente”, a explicat Nicolae Robu pentru Tion.ro.
Rămâne de văzut care va fi concluzia Corpului de Control al primarului după ce va lua la puricat toate documentele Casei de Cultură.
Cea de-a noua ediție a Târgului de Paște are loc în perioada 16 aprilie – 4 mai, în centrul Timișoarei.
Alte articole pe aceași temă:
Totul despre Targul de Paste 2016 din Timisoara. Inca o editie fara iepurasi vii
Citiți principiile noastre de moderare aici!