PSD Timiș a emis un comunicat de presă la o zi după ce primarul Timișoarei a anunțat pe Facebook că CNI are proiectant pentru studiile de prefezabilitate și fezabilitate pentru noul stadion.
Social democrații îl acuză pe Robu de oportunism electoral și spun că se laudă cu un proiect care nu-i aparține.
„Compania Națională de Investiții a desemnat câștigătorul licitației pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate al noului stadion din Timișoara. Noua arenă sportivă, care se va construi pe locul actualului stadion «Dan Păltinișanu», va avea o capacitate de 30.000 de locuri și va corespunde celor mai înalte standarde sportive. Proiectul a fost inițiat de Consiliul Județean Timiș, condus de un membru al PSD, Călin Dobra, iar demersurile pentru demararea acestui proiect au fost susținute constant de către reprezentanții PSD”, transmite Biroul de presă al PSD Timiș.
PSD spune că Robu visează un nou mandat de primar și își asumă toate meritele pentru proiectul lansat de social democrați, care critică postarea edilului de pe Facebook. Mai mult, PSD susține că Robu s-a opus, de fapt, construcției noului stadion, pentru simplul motiv că era promovat de președintele Consiliului Județean Timiș.
„Cu toate acestea, liberalul Nicolae Robu, cel care vizează un nou mandat de primar al Timișoarei, încearcă să-și asume meritele demarării acestui proiect. Într-o postare pe contul său de Facebook, primarul orașului de pe Bega încearcă să acrediteze ideea că realizarea noului stadion este «o preocupare tenace» încă din 2012. În realitate, însă, primarul Timișoarei s-a opus noului stadion, deoarece acesta este promovat de președintele CJ, Călin Dobra, de la PSD”, se mai arată în comunicatul de presă emis miercuri.
Oficialii PSD mai spun că „opoziția” primarului Timișoarei a fost exprimată în mai multe rânduri pe Facebook.
„În 2018, de exemplu, Nicolae Robu susținea că Primăria vrea să păstreze Stadionul «Dan Păltinişanu» şi arăta că un nou stadion, pe care îl vrea Consiliul Judeţean Timiş, în locul acestuia, ar putea fi construit pe o altă parcelă din zonă, proprietatea municipalităţii. Alegerile locale se apropie, iar în acest context primarul Timișoarei pare să nu mai țină cont de opiniile sale exprimate anterior”, conchid cei de la PSD.
Desigur, se vor mai da multe meciuri între PNL și PSD până când ne vom putea bucura de un meci de fotbal adevărat pe noul stadion. Discuțiile despre arenă se poartă de câțiva ani, iar de la studii de prefezabilitate și fezabilitate până la execuția propriu-zisă mai e cale lungă. Și mai sunt și alegerile locale.
Articole pe aceeași temă:
Trimite articolul
XCine are nevoie de stadion nou?
Robu intotdeauna s-a laudat cu proiectele altora, indiferent ale cui au fost!
Poate ne spune Marele ZERO cate proiecte a facut el cap-coada sau are prin primarie si cu care s-a prezentat pentru a obtine fonduri europene – un mare ZERO.
Primarul ZERO!
Asta este el un mare ZERO!
Cel mai mare ZERO din istoria acestui oras!
Dar era clar ca își va asuma meritul, cum a făcut si cu fântânile și multe altele, cum vede ca poate sa profite puțin, imediat sare de cur în sus și zbiară ca el asa a vrut de la început. Ipocritul naibi
psd-ul agita maimutica robuliana, maimutica arunca si ea cu rahat, ca atat o duce mintea.
Atata se lauda politicienii de parca ar fi dat unul din ei toti banii pentru acel stadion. Au facut ceva pe banii contribuabililor si au obrazul sa zica ca ei au facut ceva. Pai ce au facut concret in afara sa plimbe niste hartii?
Bocsig ueber alles!
Robu, cat ii el de megaloman prost, a pus placute cu numele lui pe proiecte realizate de altii.
Dar ultracinstit, ultracorect, (din declaratiile sale) si mincinos cum este el a spus ca nu stie cine a dat ordin ca aceste placute sa fie montate pe proiectele realizate.
Acum ii acuza pe alti pentru cea ce el a facut in ultimi ani de zeci de ori… Cat de tupeist ordinar poate fi ?
Da , vrem stadion , numai ca de multe ori au fost peste 40.000 spectatori pe actualul stadion …acum ce facem ?…ar trebui cel putin de 40.000 sa fie , daca nu , eu zic sa abandonati ideea , nu vedeti ca la Arad fac teren de handbal , are vreo 12.000 locuri…deci vrem stadion de 40.000 , faceti un efort financiar sa fie bine .
Asta avem noi nevoie, de stadion, intr-o tara care nu mai face performante in fotbal de peste 15 ani. Alta ocazie de a mai fura niste bani.
Vai si amar
Primaraul Robu a distrus sportul in Timisoara. Suntem zero la toate sporturile. Nu sprijina nici un sport, de fapt nu sprijina nimic. Pacat de orasul nostru, care era fruntas la mai multe sporturi. Era o cinste penru noi timisoarenii. Uitativa la alte orase, mult ramase in urma si care incearca sa faca ceva si pentru sport. Sper ca dupa alegeri sa nu-l mai vedem in fruntea urbiei.