Aşa cum anunţa în urmă cu câteva săptămâni, Nicolae Robu a prezentat, vineri, o listă cu potenţiali candidaţi „de rang zero şi unu” din cadrul PNL Timiş. Asta înseamnă potenţiali candidaţi la funcţiile de parlamentari, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Timiş, primar al municipiului Timişoara, consilieri locali şi judeţeni.
Lista prezentată de Robu cuprinde 38 de nume, însă nu şi funcţiile pentru care aceştia optează. Singurul care a recunoscut public funcţiile pentru care ar candida este chiar liderul PNL Timiş. Nicolae Robu a afirmat că sunt două funcţii pentru care ar candida, dar este nehotărât: cea de senator şi cea de primar al municipiului Timişoara.
„Eu mi-am exprimat opţiunea pentru funcţia de senator şi cea de primar al Timişoarei”, a declarat preşedintele PNL Timiş.
Printre ceilalţi „candidaţi de rang zero şi unu” prezentaţi de Robu se află şi nume cunoscute din rândul liberalilor timişeni, cum ar fi actualul europarlamentar Cristian Buşoi, preşedintele PNL Timişoara, Petru Ehegartner, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş Liviu Borha şi consilierul judeţean Viorel Coifan, consilierii locali Ciprian Jichici şi Ciprian Bogdan, primarul comunei Dudeştii Noi, Alin Nica, şi alţii. De asemenea, pe această listă sunt şi nume mai puţin cunoscute în politică, cum ar fi Sorin Dumuslăuan, Dan-Aurel Diaconu, Ilie-Lucian Stoinel etc.
Marii absenţi ai acestei liste sunt consilierul judeţean Leontin De Maio şi consilierul local Adriana Blaj. Robu a ţinut să precizeze că absenţa lor nu înseamnă că aceştia nu vor mai avea un rol activ în organizaţia judeţeană, ci doar că ei nu au optat pentru nicio funcţie de rang zero şi unu.
De asemenea, liderul PNL Timiş a mai subliniat că lista nu este completă şi nici închisă.
B.A.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!