„Am muncit împreună cu domnul Vasile nouă luni suplimentare. Eu, probabil, încă o lună pe lângă cele nouă. Deci am muncit un an și nouă luni, conform Codului Muncii”, ne-a declarat, marți, primarul Timișoarei.
Întrebat cum a făcut calculul, edilul-șef a răspuns că Vasile Paraschiv, actualul lui șofer, fostul șofer al lui Gheorghe Ciuhandu și șeful Serviciului Transporturi din cadrul Poliției Locale Timișoara, este cel care face calculele, având un carnețel pe care scrie orele suplimentare muncite în fiecare zi.
„Domnul Vasile notează zilnic ora de începere a programului de lucru și ora de încheiere. Are el o rigoare, care e foarte bună. Sunt 1.000 și ceva de ore suplimentare. Nu suntem plătiți pentru aceste ore, e ca un fel de voluntariat. Numărul acela de ore împărțit la 8 ore pe zi înseamnă încă nouă luni de muncă. Sau, ținând cont că pe lună sunt 205 ore, înseamnă echivalentul a nouă luni de voluntariat. Ăsta e programul, poate să vină oricine să vadă dacă face față o zi, că obosește o zi față de mine, darămite s-o țină zi de zi. Domnul Vasile este primul om care a făcut față ritmului meu din toată experiența mea”, a declarat, pentru Tion.ro, primarul Timișoarei.
Vasile Paraschiv susține că i-au ieșit 1.417 ore suplimentare, însă edilul-șef crede că el a muncit puțin mai mult decât șoferul lui.
„În 2015, de exemplu, nouă luni de muncă în plus, conform Codului Muncii, am făcut noi doi. I-am spus că eu am făcut vreo zece, că au fost weekenduri în care l-am lăsat liber. Muncind așa, eu n-am reușit să fac avere în viață, nu a fost o țintă pentru mine, dar spun lucrurile acestea nu ca frustrare, nu ca nemulțumire, pentru că fiecare își are lucrurile proprii care îl fac fericit. Pentru mine chestiunile acestea chiar nu contează în nici un fel, o spun pentru a evidenția diferența între ce poți face în viață fiind cinstit și majoritatea covârșitoare a populației sunt în această categorie: muncesc din greu și foarte greu pot să mai adauge câte ceva la statutul dintr-un anumit moment”, a conchis Nicolae Robu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!