Edilul-șef anunță că are planuri noi pentru Regia Autonomă de Transport în Comun. Va face modificări până când timișorenii vor fi mulțumiți de cum circulă tramvaiele, autobuzele sau troleibuzele prin oraș.
„Eu sunt nemulțumit de cum merge sistemul de transport în comun al Timișoarei. Am și cerut o revizuire generală. Vreau să redefinim traseele, să creăm trasee noi, să reconfigurăm și graficele de circulație și vom face asta până când timișorenii vor fi mulțumiți. Atâta vom insista, până când timișorenii vor fi mulțumiți cu ce sistem de transport în comun are orașul nostru”, a anunțat, vineri, Nicolae Robu.
În parcul auto al RATT ar trebui să ajungă în următorii ani 20 de autobuze de capacitate mică, dar și mai multe tramvaie modernizate. Două tramvaie Armonia ajung chiar din această lună la Timișoara.
„Ne vin 20 de minibuze, care evident vor permite o îmbunătățire, ne vin tramvaie modernizate, tramvaie noi practic, putem spune, în această lună, și totul se va schimba radical în bine. Nu este suficient să umblăm numai la mijloacele de transport, va trebui să regândim și traseele în oraș și graficele. Mă voi ocupa personal să pun la punct sistemul de transport în comun al orașului”, a completat Robu.
Edilul-șef nu a prezentat însă un orizont de timp în care va putea schimba traseele tramvaielor, autobuzelor și troleibuzelor prin oraș.
Vă reamintim, primarul Timișoarei și-a trimis Corpul de control din primărie să facă verificări la RATT, după ce un vatman a leșinat și a căzut pur și simplu din tramvai. Inspectorii din primărie nu au prezentat încă un raport final.
Articole pe aceeași temă:
Tramvaie ca noi la Timisoara: inca doua Armonii sosesc luna aceasta
Robu si-a trimis Corpul de Control la RATT, dupa incidentul cu vatmanul care a picat din tramvai
Citiți principiile noastre de moderare aici!