Liderul USR a afirmat că membrii USR sunt oameni care nu ar fi dorit să facă politică, ei fiind oameni realizați profesional, însă au fost împinși în acest domeniu de nevoia de schimbare a clasei politice din România.
„Sunt trei lucruri esențiale pe care USR dorește să le facă. Primul este schimbarea clasei politice schimbarea politicianului român. Suntem cu oameni care nu au mai făcut politică, care au o carieră profesională, care nu ar fi făcut niciodată politică dacă lucrurile ar fi mers bine în România. În acest sens, față de ruptura care există între clasa politică și societate, în activitatea noastră viitoare veți vedea pe de o parte o reprezentare a aspirațiilor societății și, din punct de vedere concret, o să vedeți pe de o parte în Parlament o discuție a fiecărei comisii de specialitate cu actorii relevanți din societate, organizații profesionale, organizații patronale, ONG-uri, oricine are expertiză pe domeniile pe care activează. Nu mai dorim să avem un Parlament autist. O să vedeți întâlniri între parlamentarii noștri și oamenii pe care îi reprezintă”, a afirmat Nicușor Dan.
Președintele USR a mai afirmat că în acest moment, anual, în România se fură în jur de 4-5 miliarde de euro din bugetul de stat, aceste fonduri fiind suficiente pentru rezolvarea tuturor problemelor de infrastructură rutieră.
„În al doilea rând ne interesează foarte mult reformarea a tot ceea ce înseamnă administrație publică în România. Asta înseamnă și gestionarea mai bună a banului public. În România, anual se fură 4-5 miliarde de euro, de ajuns cât să faci două-trei autostrăzi. De aceea ne dorim o administrație transparentă și o interacțiune a cetățeanului cu autoritățile”, a mai spus Nicușor Dan.
Pe de altă parte, liderul național USR a afirmat că România trebuie să devină în câțiva ani „un Silicon Valley al Europei”, iar asta se va întâmpla doar dacă statul va investi în tehnologii de viitor.
„În al treilea rând, vrem să facem din România un competitor real pe piața globală în anumite domenii economice. Vrem să aducem industrii de mare valoare adăugată în România. Vrem să facem din România un Silicon Valley al Europei și pentru asta trebuie făcute două lucruri. În primul rând, trebuie deparazitat tot mediul economic, asta însemnând și competiție corectă și debirocratizare. În al doilea rând, curajul ca statul român să investească în industriile care se prefigurează că vor fi peste 5-10 ani”, a explicat Nicușor Dan.
El se așteaptă ca la alegerile din decembrie USR să obțină un scor de 10-15 la sută, suficient pentru a-l susține în continuare pe Dacian Cioloș în funcția de premier al României.
„Pe 11 decembrie avem alegeri parlamentare. Ținta USR este 10-15 la sută. Sondajul din septembrie ne dădea la 10 la sută. În 23 noiembrie vom ieși cu un sondaj național pe care îl vom prezenta public. Ținta noastră este pentru un nou mandat al lui Dacian Cioloș ca prim ministru. Pe 11 decembrie este o alegere între o politică așa cum s-a făcut până acum (…) și o politică onestă, transparentă, deschisă. Pe scurt, e diferența dintre o guvernare în care baronii locali de toate culorile se simt ca peștele în apă și o guvernare deschisă, transparentă în România. Asta e miza României în următorii patru ani și pentru asta ne vom lupta în campania electorală”, a concluzionat Nicușor Dan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!