Noul D600 este în mod clar situat între aparatele DX şi FX, între Nikon D7000 şi D800. Legat de dimensiuni, D600 este uşor mai mare decât D7000, în timp ce D800 este la rândul său un pic mai mare decât D600. Cu toate acestea, Nikon D600 are în mod clar un vizor mai mare pentru FX, comparativ cu aparatele cu sensor DX, fiind şi cel mai accesibil din gama Nikon – 9499.00 de lei.
Controalele de pe Nikon D600 sunt mult mai aproapiate de cele care se regăsesc D7000, cu un buton pe partea din stânga sus pentru a controla modurile de expunere de tip PASM, dar şi personalizate U1 şi U2, plus moduri de începator – Auto si blitz-off. Dovada că producătorul a plecat urechea la cerinţele utilizatorilor, în partea de sus se regăseşte şi un selector suplimentar pentru salvarea unor setări speciale, personalizate. Pentru că mulţi dintre utilizatorii de D7000 s-au plâns că rotiţele pot fi uşor mutate în mod neintenţionat, accidental, pe D600 există acum un sistem de blocare, astfel că pentru rotirea acestora este necesară apăsarea unui butonul pentru a modifica setările.
Pe partea din spate, controalele de pe partea stângă sunt similare cu cele de pe D7000, dar poziţiile de + şi – (pentru mărirea sau reducerea imagiinii afişate pe display) butoanele sunt inversate, similar cu D800. Pe partea dreaptă sus, Nikon D600 are un buton dedicat pentru funcţia de filmare, marcat cu un punct roşu în centru, aflat lângă butonul de declanşare sau închidere a aparatului. Celelalte controale sunt similare cu cele de pe D7000, deşi sunt fotografi care şi-ar fi dorit buton dedicat pentru modificarea mult mai facilă a valorilor ISO sau balansul de alb (WB), care se regăsesc la aparatele din gama pro.
Pentru selectarea zonei de captare a imaginii, cu un vizor de 100 %, Nikon D600 are doar modul FX si DX, însă nu se regăsesc modurile de 1,2 x sau 5:4 de captare. Imaginile sunt în clasicele formate JPG, iar NEF (RAW) poate fi salvat pe 14-bit şi 12-biţi. Similar cu D7000, este disponibilă o singură banză de date pentru setarea personalizată şi un meniu de configurare, nu patru cum se regăsesc pe D300, D700, D800, neajuns compensat cu opţiunile de personalizare U1 şi U2.
Deşi pe hârtie Nikon D600 are aceeaşi plajă ISO (100 până la 6400) ca D800, reprezentanţii producătorului spun că imaginile surprinse cu D600 sunt “aproape” la fel de curate – sugerând că există unele dezavantaje uşoare, în acest sens, în ciuda faptului că D600 are pixeli mult mai puţin înghesuiţi pe senzor.
Specificaţii Nikon D600
Nikon D600 a fost proiectat pentru cei care doresc un senzor FX intr-un corp mai mic, de dimensiunile unui aparat in format DX. Senzorul Full Frame de 24,3MP asigura un nivel incredibil de detaliu si oferă performanță în condiții de luminozitate scazută. Intervalul de sensibilitate ISO este cuprins între 100 si 6400, cu posibilitatea extinderii la 50 și 25600.
Sistemul de procesare EXPEED 3 este extrem de rapid, fiind capabil să gestioneze cantități foarte mari de informație într-un timp foarte scurt. Procesarea se realizează pe 16 biţi. Focalizarea se bazează pe un sistem cu 39 de puncte AF şi oferă inclusiv mod de urmărire 3D al subiectului pentru imagini foarte clare indiferent de situaţie. Vizorul cu pentaprisma din sticla are o acoperire de 100% din cadru, iar ecranul de 3,2 inch ofera o vizibilitate sporită în modul Live View.
Aparatul poate filma Full HD 1080p la 30fps, 25fps sau 24fps, iar în format HD 720p are o cadenţă de până la 60fps. Filmarea se poate realiza atât în format FX, cât şi DX, iar sunetul se poate capta cu microfonul încorporat sau cu un microfon extern. Nikon D600 dispune şi de o ieşire HDMI pentru inregistrarea necomprimată direct pe sisteme de stocare externe sau pentru redarea pe sisteme video assist. Fotografiile si filmele pot fi stocate şi pe oricare dintre cele două carduri SD, Nikon D600 fiind compatibil SDXC si UHS-I.
- Senzor Full Frame CMOS 24,3MP
- Rezolutie maximă: 6,016 x 4,016px
- Vizor optic cu acoperire 100%
- Timp de expunere: 30s – 1/4000 şi Bulb
- Puncte de focus: 39, dintre care 9 tip “cruce”
- ISO 100 ~ 6,400 (extins 50, 12.800 şi 25.600)
- Senzor pentru măsurarea expunerii cu 2,016 pixeli
- Rafală: 5,5 cadre pe secundă
- Blitz integrat, tip pop-up, număr de ghid 12 (m, ISO 100)
- Ecran LCD 3,2” 921,000px
- Filmare Full HD (1080p; 1,920 x 1,080 pixeli la 24,25 sau 30fps şi 720p la 60fps)
- Format video: H.264 / MPEG-4
- Iesire HDMI, USB 2.0
- Conector pentru microfon extern
- Alimentare acumulator EN-EL15.
- Compatibil atat cu obiectivele FX cat si DX (crop, imagini de 3,936 x 2,624px)
Odata cu Nikon D600 au fost lansate şi două accesorii compatibile cu acesta: grip-ul MB-D14, care măreşte considerabil autonomia aparatului, precum şi adaptorul wireless WU-1B, cu ajutorul căruia pot fi transmise imaginile şi filmele direct pe o tabletă sau smartphone, D600 putând fi chiar controlat direct de pe acestea.
Noul aparat poate fi deja achiziţionat la preţul de 9499.00 lei de la reprezentantul Nikon pe zona de vest, Sinpro Timişoara, situat pe Calea Torontalului nr. 40.
Citiți principiile noastre de moderare aici!