Cei trei, toți bărbați, au vârste cuprinse între 25 și 48 de ani. Ei au fost trași pe dreapta de polițiștii din zona Făgetului pentru controale, însă oamenii legii au constatat nereguli legate de transporturi.
Niciunul dintre cei trei transportatori nu avea avize de însoțire a mărfii, astfel că polițiștii le-au dat câte o amendă cuprinsă între 2.000 și 5.000 de lei. Mai mult, lemnul pe care cei trei îl transportau a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Făget pentru comercializare. În total, 5 metri cubi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!