Oamenii legii au ieșit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în număr mare pe străzile din Timișoara dar și din tot județul. Polițiștii i-au vizat pe șoferii care se urcă băuți la volan, dar și pe cei care încalcă normele rutiere. Deși în plasa agenților nu au căzut șoferi cu alcoolemii record, numărul celor prinși nu a fost de neglijat. Nici cei care s-au urcat la volan deși nu aveau acest drept nu au scăpat de dosare penale, iar unii dintre ei, pe lângă că nu aveau voie să conducă se mai aflau și sub influența alcoolului. Cei mai norocoși au fost însă numai la un pas de a se alege cu dosar penal, chiar dacă s-au băut şi au condus.
În localitatea timișeană Peciu Nou un bărbat nici nu și-a imaginat că se va întâlni, pe o străduță lăturalnică, cu mai multe echipaje de la rutieră. Astfel, deși nu avea permis de conducere și mai și băuse, a luat mașina fratelui său și a plecat să dea o tură prin sat. A fost însă tras pe dreapta și s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis. A scăpat însă de dosarul pentru alcool pentru că etilotestul a indicat o valoare sub cea minimă pentru lucrătura penală. S-a ales totuși cu o amendă. La câțiva kilometri de el, în Timișoara, un taximetrist a fost oprit în trafic în complexul studențesc. A recunoscut imediat că a consumat băuturi alcoolice și numai norocul a făcut să scape de un dosar penal. Asta pentru că în momentul testării aparatul a indicat o valoare de 0,39 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat. Adică cu numai un punct sub valoarea pentru care trebuia dus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Bărbatul a rămas însă fără permis pentru următoarele trei luni.
La volan cu permisul fratelui
Cu puțin după miezul nopții, pe bulevardul Republicii, un tânăr de 25 de ani a fost oprit pentru un control de rutină. Inițial le-a spus oamenilor legii că nu are actele la el însă în momentul în care a aflat că va fi verificat în baza de date a găsit brusc și permisul. Imediat ce au pus mâna pe carnetul de conducere agenții au observat că poza îi corespunde unui alt bărbat și l-au dus pe șofer la secție. Au aflat acolo că permisul de conducere este de fapt al fratelui tânărului, iar proprietarul de drept al actului a reclamat furtul acestuia încă din 2008. Mai mult, polițiștii au descoperit și că plăcuțele de înmatriculare ale mașinii cu care circula tânărul erau furate tot din 2008, din Spania. El s-a ales acum cu dosar penal pentru conducere fără permis, dar și a unui autoturism neînmatriculat în circulație.
Citiți principiile noastre de moderare aici!