Programul Nopții Cercetătorilor din acest an cuprinde conferințe, experimente interactive, dezbateri și concursuri cu premii, care vor avea loc pe tot parcursul zilei de 30 septembrie, dar și în evenimentele asociate acțiunii U*NIGHT din 23 septembrie – „Descoperă-ți mediul!”, eveniment de tip Science Cafe & Experimente interactive, desfășurat între orele 11 – 12:30 la Școala Gimnazială din Dumbrăvița și în 6 octombrie, „Descoperă-ți mediul!”, eveniment de tip Science Cafe & Experimente interactive, desfășurat între orele 11 – 12.30 la Școala Gimnazială din Ciclova Română.
Pe lângă experimentele adresate tuturor vârstelor, organizatorii evenimentului au pregătit și un program ce include activități precum: dezbateri ale cercetătorilor pe teme de importanță majoră privind economia circulară, schimbările climatice, orașe inteligente, cancer, energiile regenerabile, patrimoniul cultural, acordarea premiilor câștigătorilor concursurilor de media și grafică cu tematica „Schimbările climatice – pericole și oportunități“, science-cafe în Grădina Urbană a Universității de Vest din Timișoara și experimente interactive, realizate la ExperimentariumTM.
„În ultima săptămână din luna septembrie, toți cei interesați vor avea ocazia să participe la mai multe evenimente și experimente din sfera cunoașterii științifice, grupate în cadrul programului Nopții Cercetătorilor, în 30 septembrie. Universitatea de Vest din Timișoara este parte a Alianței Europene UNITA și a propus în acest an un format internațional în realizarea programului Nopții Cercetătorilor, beneficiind de ampla cooperare internațională dezvoltată alături de celelalte universități partenere, ceea ce va aduce împreună, fizic și online, comunitățile din orașele universitare din alianță, reprezentând România, Italia, Franța, Spania și Portugalia, participante în cadrul rețelei UNITA.
Edițiile anterioare au demonstrat o extraordinară curiozitate a participanților pentru experimentele interactive, pentru concursurile și dezbaterile științifice propuse în cadrul Nopții Cercetătorilor, astfel că anticipăm, și pentru această nouă ediție, participarea unui public numeros, de toate vârstele, interesat de multe dintre domeniile științelor și cunoașterii aplicative”, transmite rectorul UVT Marilen Gabriel Pirtea.
Programul evenimentelor
- 10:00 – 12:00 Grădina Urbană, Universitatea de Vest din Timișoara – Science Cafe – “Ce este economia circulară?” (Dr. Alexandra Petcu)
- 15:00 – 17:30 Cinematograful Victoria din TImișoara (Str. C. Porumbescu, nr. 2)
- 15.00 – 15.30 Deschiderea oficială
- 15.30 – 17.30: Maratonul cercetătorilor
- 15:30 – 16:30 “Economie circulară” (Dr. Alexandra Petcu)
- 16:30 – 17:30 “Adaptarea la schimbările climatice. Orașe inteligente” (Conf. dr. Nicoleta Ștefu)
- 17:30 – 21:00 Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara
- 17:30 – 18:30 “Cancer” (Conf. Dr. Mădălin Bunoiu)
- 18:30 – 19:30 “Energii regenerabile” (Prof. Dr. Daniel Vizman)
- 19:30 – 20:30 “Patrimoniul cultural” (Prof. Dr. Otilia Hedeșan)
- 17:00 – 20:00 ExperimentariumTM, Timișoara
- 17.00 – 19.00 Experimente Interactive – “Cum să devii cercetător?” (Drd. Sorin Bojin)
- 19:00 Premierea concursului de creație grafică și media cu tematica “Schimbările climatice – pericole și oportunități” (Conf. dr. Mihail Lungu)
Evenimentele sunt organizate cu finanțarea Uniunii Europene, prin acțiunile Marie Skłodowska-Curie, cea din Timișoara desfășurându-se în 2022 prin organizarea asigurată în cadrul Alianței UNITA, compusă din universități din Italia, Spania, Franța, Portugalia și România, printre care și Universitatea de Vest din Timișoara.
Coordonatorul evenimentului din partea UVT este conf. univ. dr. Marius Ștef, prodecanul Facultății de Fizică a UVT.
Evenimentul va fi transmis live AICI.
Citiți principiile noastre de moderare aici!