La C.E.R.C. – Centrul Regional de Competențe și Dezvoltare a Furnizorilor în Sectorul Automotive – este nevoie de trei inspectori: unul de gradul II și doi de gradul I. Cel de gradul II trebuie să aibă studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă, științe economice și cunoștințe de operare pe calculator McOffice, nivel mediu, iar cei doi inspectori de gradul I au nevoie de studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă, de o vechime de minimum șapte ani și de cunoștințe de operare pe calculator MsOffice la nivel mediu. Unul dintre cei doi are nevoie de licență în științe inginerești.
Pentru Serviciul Public Creșe se caută un medic, care să aibă studii superioare de specialitate absolvite cu diplomă, specialitate medicină generală/ medicină de familie, dar și cunoștințe de operare pe calculator MsOffice, la nivel mediu. Tot aici este nevoie de o îngrijitoare, de un educator puericultor, de un muncitor calificat și de un muncitor necalificat, care să aibă studii medii absolvite cu diplomă sau studii generale.
La Compartimentul Monitorizare Trafic din cadrul Direcției Tehnice sunt scoase la concurs două posturi de inspector de specialitate II, care să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, studii inginerești. Ambii trebuie să aibă vechime de minimum un an și cunoștințe de operare calculator Word și Excell, la nivel mediu.
Pentru Biroul Administrativ este nevoie de un inspector de specialitate II, cu studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, studii inginerești, vechime de minimum un an și cunoștințe de operare calculator Excel, Word, nivel mediu.
Cei interesați pot depune dosare până în 29 iulie, în care trebuie să aibă cereri de înscriere la concurs, copii după actul de identitate, diplome de studii și alte documente care atestă efectuarea unor specializări și a carnetului de muncă sau, dacă este cazul, adeverință care să ateste vechimea în muncă sau în specialitatea studiilor necesare, cazierul judiciar și adeverință care să ateste starea de sănătate corespunzătoare. Dosarele se depun la sediul primăriei, la Serviciul Resurse Umane – camera 8.
Detalii despre bibliografie se pot găsi aici!
Articole pe aceeași temă:
Primaria Timisoara angajeaza 91 de persoane: medici, bucatari, ingrijitoare sau educatori
Citiți principiile noastre de moderare aici!