Conform Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), în Timiș au fost confirmate, în săptămâna 11 – 15 noiembrie, patru cazuri de rujeolă, cel mai vestic județ al țării fiind pe locul doi într-un „top săptămânal” în ceea ce privește această afecțiune. Pe primul loc se află județul Dolj, cu cinci cazuri, urmat de Timiș, cu patru cazuri, și Caraș-Severin, cu trei cazuri.
Timișul a scăpat de epidemia de rujeolă la finalul lui 2017. Au fost cazuri multe, care au umplut Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara. În 20 noiembrie 2017, Timișul era pe primul loc în topul național al rujeolei, cu 1.228 de cazuri și cu nouă decese înregistrare din cauza acestei afecțiuni. Epidemia s-a stins pentru că o mare parte din populație a fost imunizată, fie prin vaccinare, fie prin simplul fapt că o parte dintre copii au făcut deja boala.
Rujeola afectează cel mai mult copiii, care iau boala din comunitate. Ca și simptomatologie, trebuie să mergeți la medicul de familie atunci când copilul (sau adultul) are febră, apare erupția – o erupție generalizată, care apare inițial pe față – și apare și inflamația tuturor mucoaselor – ochi roșii, nasul curge sau este înfundat, gâtul este roșu-intens, tuse seacă inițial și apoi cu expectorație, toate acestea însoțite de scaune moi.
Trimite articolul
XCu asa invazie de “muncitori harnici”,bolnavi si certati cu igiena,va mai si mirati?