Șapte fluxuri J&J se regăsesc la centrul de vaccinare ISHO și la centrul drive-thru din parcarea mallului din Calea Șagului. Centrul de vaccinare direct în mașină funcționează până în 7 august, în intervalul orar 8 – 20 și are alocat un flux Johnson&Johnson. Aici, un flacon din acest ser se deschide când sunt cinci persoane care solicită imunizarea. Se fac liste când nu este îndeplinit numărul necesar, iar timpul de așteptare este foarte scurt.
„Un flacon are cinci doze de ser Johnson, astfel că dimineața oamenii se adună repede și realizăm imunizări, dar când nu avem un număr complet, îi trecem pe o listă și trebuie să aștepte puțin. Noi îi sunăm când se pot prezenta”, ne-a spus Dora Ponea, coordonatoarea centrului.
Până în acest moment, în Timiș, peste 8.200 de oameni au optat pentru acest ser, care se administrează într-o singură doză. Ser J&J se folosește și la centrul de la Casa Tineretului din Timișoara și poate fi administrat și de medicii de familie.
editor Dan Oancia
Pe aceeași temă:
Când poți dona sânge, în funcție de serul folosit la imunizare
Citiți principiile noastre de moderare aici!