S-au făcut modificări la ordinul comun ce reglementează modul în care se desfășoară cursurile în școli. De acum, scenariul de funcţionare al instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar se va actualiza săptămânal, cu referință la fiecare zi de vineri, în funcţie de evoluţia epidemiologică, cu excepția depășirii pragului de 6/1000, unde intrarea în carantină se aplică imediat.
Toți preșcolarii și elevii din învățământul primar, precum și elevii din anii terminali, dar doar jumătate din numărul total, vor merge fizic la școală, dacă incidența este mai mare de 3/1.000 de locuitori, dar mai mică de 6/1000 de locuitori.
Este permisă organizarea în școli, cu prezență fizică, a simulărilor examenelor naționale și a examenelor pentru anii terminali, a evaluărilor naționale și a orelor de recuperare a materiei pierdute, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6/1000 de locuitori.
O altă prevedere spune că masca de protecție nu este obligatorie în cazul preșcolarilor, indiferent de vârstă și nici în timpul orelor de educație fizică desfășurate în aer liber. Purtarea măștii este în schimb obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi pentru studenţi şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior, cât şi în exterior.
La orele de specialitate din învățământul vocațional este obligatorie purtarea măștii de protecție, cu excepția orelor de studiu ale instrumentelor de suflat. În acest caz este necesară asigurarea de spații individuale pentru exersare.
La nivelul localităților unde este instituită măsura carantinei zonale, cum este și în cazul Timișoarei, activitatea didactică se desfășoară exclusiv online. Pe site-ul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a fost publicată lista cu scenariile după care se vor desfășura cursurile în județul Timiș în a cincea săptămână de școală, ținând cont de evoluția ratei de infectare cu coronavirus și de situația epidemiologică din fiecare unitate de învățământ. Nu sunt notate însă școlile care sunt în localitățile în carantină și cele care sunt declarate focare de DSP Timiș.
Tion vă prezintă scenariile pentru toate unitățile școlare din județ AICI.
Articole pe aceeași temă:
Scenariu schimbat la 134 de școli din Timiș. Cele din localitățile aflate în carantină, online
Trimite articolul
XDaca merg jumatatae la ore, cealalta jumatate ce fac? cum fac orele respective avand in vedere ca scolile nu au sisteme de transmitere online a orelor de curs, nu au microfoane in clasa, camere, proiectoare…ce sa mai vorbim de copiatoare sau scanere pt profesori care trebuie sa mearga de acasa cu materialele pregatite….plus ca ore remediale nu se fac pe niciunde desi se anunta ca se vor face…totul e o harababura