Conferințele de management al carierei sunt organizate în cadrul proiectului „Studenții de azi, profesioniștii de mâine”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 “Investește în oameni”.
Proiectul vizează creșterea șanselor de angajare a absolvenților, prin dezvoltarea aptitudinilor de muncă a 5.000 de studenți ca urmare a participării la un program integrat de consiliere și orientare profesională.
Marți, 24 februarie, la Timişoara va fi prezent Haralambie Dumitraș, președintele Federației Române de Rugby. El va susține în fața studenților de la Facultatea de Educație Fizică și Sport o conferință de Management al Carierei care se desfășoară cu începere de la ora 13.
De asemenea, joi, 26 februarie, se va desfășura o nouă conferință de Managament al Carierei în cadrul căreia sunt invitați Vlad Icleanu, preşedinte executiv ARDOR Banat, Monica Tatoiu, doctor în Matematică și om de afaceri și Anton Anton, fost Ministru al Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
Evenimentul are loc de la ora 9, iar ambele întâlniri vor avea loc la sala A01, la sediul central al UVT.
Citiți principiile noastre de moderare aici!