Cine spera la mai multe proiecte de infrastructură rutieră pentru Timiş a fost dezamăgit de noul ministru al Transporturilor. Marea prezentare plină de hărţi şi miniştri a adus numai veşti neplăcute pentru utilizatorul de şosele timişean. Nimic în plus, iar ce era deja, la nivel mai mic. Cam atât…
Deşi după intervenţii, ideea realizării Centurii Sud a Timişoarei a fost inclusă în Master Plan, iată că planurile ”pe bune” nu includ şi acest obiectiv printre cele programate pentru a fi realizate în următorii ani. Aceasta chiar dacă pe hărţile ministeriale Timişoara apare integral înconjurată de un cerc complet de culoare neagră care reprezintă acest obiectiv.
O altă veste, probabil aşteptată, se referă la o autostradă spre Belgrad. Aceasta nu există, la fel, în planurile Ministerului Transporturilor. E posibil să ajungem din nou în situaţia în care vecinii României vor veni cu un asemenea drum rapid până la graniţă şi nu vor avea de ce să se lege din punct de vedere rutier de cealaltă parte.
Drept ”cadou” la schimb este oferită o reabilitare a drumului naţional 59, care leagă Timişoara de Stamora. Ministerul a pus acest drum în proiectul de reabilitare, dar şi aceasta cu un orizont de realizare mai îndepărtat, pe următorul exerciţiu financiar, cu bani din Fondul European de Dezvoltare Regională, deci o finanţate ce ar urma să fie solicitată. Interesant este că acest drum naţional nici nu este într-o stare proastă, spre deosebire de altele.
O altă veste neplăcută, aceasta sigur una neaşteptată, este transformarea autostrăzii A6, cea care ar urma să lege Lugojul de Craiova, din autostradă în drum expres. Ciudat este că primii kilometri din A6 există deja şi fizic și fac legătura dintre A1 şi centura de ocolire a Lugojului. Iar aici vorbim de o autostradă adevărată, chiar cu trei benzi pe sens în mare parte. Cine circulă pe Valea Cernei ştie ce înseamnă deplasarea pe acest drum şi ce aglomeraţie apare destul de des. E bine că există şi acest drum expres, oricum despre A6 nu se prea ştia când ar fi devenit realitate.
Noul drum expres… A6 porneşte de la Lugoj, trece pe lângă Caransebeş, Băile Herculane, ulterior pe la Drobeta Turnu Severin şi mai departe spre Craiova. Cam acelaşi traseu cu cel ce ar fi trebuit urmat de autostradă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!