Oficialii companiei aeriene low-cost Wizz Air au anunţat că vor introduce pe Aeroportul Internaţional Timişoara o nouă aeronavă Airbus A320, adăugând patru rute noi. Astfel, de la 1 noiembrie vor fi operate de două ori pe săptămână zboruri de la Timişoara spre Munchen Memmingen, Torino, iar din 2 şi 3 noiembrie spre Bruxelles Charleroi, respectiv Frankfurt Hahn.
Zborurile spre Munchen vor avea loc marţi şi sâmbătă, la fel şi cele spre Torino. Cele spre Bruxelles vor avea loc miercuri şi duminică, iar cele spre Frankfurt – luni şi vineri.
De asemenea, din iarnă, compania va mări numărul de zboruri săptămânale spre rutele populare. Astfel, va creşte frecvenţa zborurilor spre Milano, de la patru la cinci, spre Roma şi Londra, de la trei la patru, iar spre Dortmund de la două la trei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!