„Ca urmare a eliberării din funcţiile de conducere, la cerere, a şefului Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş şi adjunctului şefului de inspectorat, au fost întreprinse demersurile legale pentru împuternicirea unor ofiţeri care să asigure conducerea inspectoratului, după cum urmează: comisarul şef Zoran Giurcovici a fost împuternicit şef al IJPF Timiş, iar comisarul şef Marius Dan Popară a fost împuternicit adjunct al şefului IJPF Timiş”, a anunţat marţi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române.
Zoran Giurcovici a fost în perioada 2007-2011 ataşat de afaceri interne în Serbia, iar anterior a fost ofiţer specialist în cadrul structurii juridice a Direcţiei Poliţiei de Frontieră Timişoara. Marius Dan Popară a fost în ultimele două luni adjunct al Sectorului Poliţiei de Frontieră Curtici, iar în perioada 2008-decembrie 2010 şef de catedră de pregătire juridică la Centrul de Formare şi Pregătire a Poliţiştilor de Frontieră din Timişoara.
Împuternicirea sau numirea ofiţerilor care vor ocupa funcţiile rămase vacante, ca urmare a demisiilor altor ofiţeri cu funcţii de conducere din cadrul IJPF Timiş, sunt în competenţa şefului inspectoratului judeţean.
Reamintim că, în urma evaluării efectuate luna aceasta de Serviciul Control al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, şase ofiţeri cu funcţii de conducere din cadrul IJPF Timiş au fost eliberaţi din funcţie, la cerere şi a fost dispusă măsura cercetării prealabile faţă de opt ofiţeri cu funcţii de conducere, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!