În total, patru pieţe (Piaţa Unirii, Piaţa Libertăţii, Piaţa Sfântul Gheorghe şi Piaţa Ţarcului/ General Traian Doda) şi zece străzi (Sergent Constantin Muşat, Vasile Alecsandri – pe tronsonul între Piaţa Unirii şi Piaţa Libertăţii, Lucian Blaga – pe tronsonul între Piaţa Libertăţii şi Piaţa Huniade, Florimund Mercy, Francesco Grisselini, Strada Fără Nume, Radu Negru, Eugeniu de Savoya, General Praporgescu şi Enrico Carusso) sunt cuprinse în proiectul de reabilitare a centrului istoric al Timişoarei.
Un lucru este cert, multe locuri de parcare vor dispărea, în centrul istoric, odată implementat proiectul de reabilitare a zonei Cetate. Reprezentanții municipalității spun că deocamdată lucrurile nu sunt bătute în cuie în privința regimului de circulație.
„Regimul de circulaţie va fi stabilit la finalizarea întregului proiect. Sunt preconizate a deveni străzi pietonale: Vasile Alecsandri, Enrico Carusso, Florimund Mercy, Radu Negru, Strada fără nume şi General Praporgescu. Accesul auto va fi restricţionat, dar permis riveranilor în regim limitat şi pentru maşinile de salvare, pompieri, intervenţii şi aprovizionare a comercianţilor în anumite intervale orare”, a declarat, pentru www.tion.ro, viceprimarul Dan Diaconu.
Pe alte străzi cuprinse în proiect vor fi permise circulația și staționarea pe o parte. „Pe următoarele străzi va fi permisă circulaţia auto şi staţionarea pe o parte a străzii: Lucian Blaga, Francesco Griselini şi Sergent Constantin Muşat. O situaţie aparte vom avea pe strada Eugeniu de Savoya, unde vom avea un segment pietonal. Astfel, la capetele străzii, între străzile Mărăşeşti şi Ungureanu, precum şi între Mercy şi Martin Luther va fi permisă circulaţia auto şi va fi şi o zonă de staţionare pe o parte. Între Ungureanu şi Mercy va fi zonă pietonală”, a mai declarat Diaconu.
Proiectul privind reabilitarea centrului istoric al Timişoarei trebuie finalizat până în iulie 2015.
Citiți principiile noastre de moderare aici!