n perioada ianuarie – august, în judeţul Timiş, au fost scoase din circuitul agricol peste 400 hectare de teren. Moşniţa domină de departe topul localităţilor unde suprafeţe mari de teren au fost scoase din circuitul agricol. Comuna devine tot mai mult o nouă Dumbrăviţa, extinderea zonelor locuibile din comună urmând să unească cele două localităţi. De altfel, o scurtă analiză a localităţilor unde au fost efectuate asemenea operaţiuni de cadastru arată clar că este vorba de localităţi periurbane ale Timişoarei, zone unde s-a construit destul de mult şi se va mai construi în continuare. Localităţile in care au fost înregistrate cele mai numeroase solicitări în ceea ce priveşte suprafaţa scoasă din circuitul agricol sunt: Mosniţa Nouă – 122,31 hectare, Săcălaz – 44,43 hectare, Dumbraviţa – 41,97 hectare, Ghiroda – 31,95 hectare, Giarmata – 26 hectare, Giroc – 23,09 hectare – Sânandrei – 19,09 hectare, Şag -5,37 hectare. Pe întreg parcursul anului 2008, în judeţul Timiş au fost scoase din circuitul agricol peste 1.250 de hectare. Localităţile cu cele mai mari suprafete scoase din circuitul agricol au fost, în 2008, Chevereş şi Sânandrei, cu peste 400, respectiv peste 190 de hectare. Comparativ cu anul 2008, a fost înregistrată o creştere în privinţa solicitărilor vizând scoaterile din circuitul agricol la nivelul municipiului Timişoara. În perioada ianuarie – august 2009 au fost scoase din circuitul agricol 44,74 hectare, în timp ce în anul 2008, suprafaţa scoasă din circuitul agricol în Timişoara a fost de peste 23 de hectare.
Noile zone rezidenţiale lasă Timişul fără teren agricol
Tot mai puţin teren arabil. Dezvoltările imobiliare dar şi noile zone industriale necesită tot mai mult teren pentru construcţiile noi. Datele cuantificate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş a elaborat o situaţie statistică referitoare la suprafeţele scoase din circuitul agricol, in judeţul Timiş, de la începutul anului 2009.
Citiți principiile noastre de moderare aici!