În cadrul stagiunii Filarmonicii Banatul, vineri, 15 noiembrie 2013, de la ora 19:00, în Sala Capitol, Trio Sonus va susține recitalul ”Nostalgii armenești”. Component al ilustrului Trio Contraste, ansamblu căruia unii dintre cei mai importanţi compozitori îi dedică lucrările lor, Doru Roman (marimba, percuție), lansează astfel un nou ansamblu, din care face parte, alături de fiica sa, violonista Laura Roman și Cosmin Rafael Bălean (duduk, tav-shvi). Invitată specială a recitalului va fi soprana Viktorya Petrosyan din Armenia. În program, lucrări de V. Komitas, H. Avetisian, G. Șahen, L. Minassian și lucrări tradiţionale armenești. Biletele pentru acest eveniment se găsesc la Agenția Filarmonicii și costă între 10 și 30 de lei.
Foto (c) fotosen.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!