Accidentul, spun polițiștii de la Rutieră, s-a petrecut din cauza unui bărbat în vârstă de 53 de ani. Acesta circula la volanul unui autoturism Volkswagen prin Sânmhiaiu Român.
La o intersecție nu a acordat prioritate de dreapta, iar mașina sa s-a ciocnit puternic de un Opel. În accident au fost implicate patru persoane, trei adulți și un copil în vârstă de 7 luni. Micuțul, pasager în Opel, a fost transportat la spital însoțit de mama lui.
Polițiștii de la Rutieră i-au pus să sufle în etilotest pe cei doi conducători auto, iar la testul celui vinovat aparatul a indicat o valoare de 0,20 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat. În acest caz polițiștii de la Rutieră au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!